Doi bărbați de 29 și 46 de ani, ambii din orașul Rovinari, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în seara zilei de 17 martie a.c., cei doi bănuiți, alături de un alt bărbat de 52 de ani, toți din orașul Rovinari, intenționau să sustragă componente electrice, din stația de transformatoare electrice a unei companii de apă, de pe raza localității Țânțăreni. Bărbatul de 52 de ani s-a electrocutat și a decedat, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea unității de parchet competente”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Citeste tot articolul pe Read More