Ultima ora: CJ Gorj solicită includerea AHE Valea Sadului – Vădeni în lista finanțărilor din REPower EU

Consiliul Județean Gorj a înaintat, astăzi, o adresă către Guvernul României, Ministerul Investițiilor Europene și Ministerul Energiei, prin care solicită includerea proiectului de investiții „AHE a Râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vădeni” în lista proiectelor finanțate prin REPower EU. Solicitare vine în contextul lansării în procedură de transparență decizională a proiectului de Ordonanță de urgență privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, în care sunt incluse doar două proiecte. Având în vedere că REPower EU este orientat către investiții aflate în diferite etape de execuție, includerea AHE Valea Sadului – Vădeni este esențială, atât prin prisma anvergurii proiectului cât și prin cea a stadiului actual de execuție, de peste 50%. De precizat că nu este primul demers pe care Consiliul Județean Gorj îl face în acest sens, în luna mai a anului 2018 fiind înaintată o solicitare similară, prin care se solicita găsirea unei soluții pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiții.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *