Ultima ora: A intrat în vigoare proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină

Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie și care a intrat în vigoare pe 4 iulie. Obiectivul acestui proiect este debirocratizarea și digitalizarea administrației publice, dar și ca interacțiunea cetățeanului cu statul să fie mai simplă și mai eficientă.

Iulian Popescu, președinte PNL Târgu Jiu

https://radioaccent.ro/wp-content/uploads/2023/07/vox-popescu-1.mp3

Astfel, instituțiile publice nu mai pot solicita cetățenilor obiecte de papetărie ori birotică sau alte documente emise de alte instituții publice. Totodată, a fost eliminată copia legalizată, iar copia după CI va putea fi trimisă în format electronic, pe e-mail. Cu alte cuvinte, cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja.

Iulian Popescu, președinte PNL Târgu Jiu
https://radioaccent.ro/wp-content/uploads/2023/07/vox-popescu-2-PING.mp3

Românii au la dispoziție site-ul www.romaniafaradosar.ro, unde pot citi în detaliu prevederile din lege și unde pot semnala situații în care le este cerut un dosar sau copii după documente.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *