UCB vrea să organizeze un turneu la Târgu Jiu

Echipa de handbal UCB Târgu Jiu este pregătită să găzduiască unul dintre următoarele turnee programate de Federația Română de Handbal. Deși formaţia nu se poate antrena deocamdată în Sala Sporturilor, directorul clubului, Virgiliu Popovici, a declarat că a purtat discuții cu conducerea forului autohton pentru a organiza o întrecere inclusă în calendarul competițional din acest an.


“Ne antrenăm la Liceul cu Program Sportiv, având în vedere buna colaborare pe care o avem cu LPS, în condițiile în care deocamdată nu avem acces la Sala Sporturilor. Șansele să luăm un turneu nu sunt minime. La videoconferința pe care am avut-o, anul trecut, cu președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, i-am avansat dorința personală de a avea un turneu la Târgu Jiu. Spun personală, pentru că vreau să mă implic în viața urbei. A organiza un turneu la Târgu Jiu atrage foarte multe avantaje și, în primul rând, pentru cei care compun partea de HoReCa. Este vorba despre 24 de echipe, cantonate pe parcursul a 4-5 zile. Au nevoie de cazare, de masă, de transport. Sunt anumite sume, pentru că este vorba de aproximativ 500 de persoane și eu cred că o cazare la hoteluri și la pensiuni în Gorj nu ar strica. Este vorba de o ofertă pe care noi, clubul, împreună cu autoritățile publice locale trebuie s-o înaintăm către Federația Română de Handbal. Organizarea unui turneu în februarie sau martie ar fi extrem de binevenită”, a explicat oficialul clubului la Televiziunea Accent.
UCB va reveni în competiţii în data de 21 ianuarie, când debutează cel de-al doilea turneu din liga secundă de handbal masculin. Întrecerea se va disputa în Sala ,,Gheorghe Roman” din Cluj. După primele confruntări, trupa gorjeană a obținut un succes în trei meciuri. Directorul Virgiliu Popovici crede că evoluțiile formației vor fi în creștere odată cu avansarea în competiții.


“Ținând cont că venim după o perioadă de pauză, în care ne-am antrenat pe unde am putut, așa cum au făcut majoritatea cluburilor sportive, cu respectarea strictă a normelor impuse de contextul epidemiologic actual, după primul turneu, în care am avut trei meciuri, consider că evoluția echipei a fost bună. Ne așteaptă patru meciuri, dintre care două foarte grele, cu echipe aflate deasupra noastră în clasament. Mă aștept la o evoluție din ce în ce mai bună a băieților. Primul meci este cel cu Craiova, iar între cele două cluburi există o rivalitate frumoasă din punct de vedere sportiv. Ambele sunt cluburi sportive universitare, iar foști jucători de la noi activează acolo. Este vorba și de ambiție, iar jucătorii mei nu duc lipsă de ambiție și asta mă bucură. Și meciurile cu echipele din București trebuie tratate cu atenție, iar în ultimul meci întâlnim o pretendentă la barajul de promovare: CS Alexandria. Avem ca obiectiv de performanță ocuparea unuia dintre locurile 1-4 și am convingerea că îl vom îndeplini. E un obiectiv care ne obligă și ne motivează”, a declarat conducătorul formației.
LA UCB ar mai putea sosi handbaliști. Unul dintre ei este fostul portar al Energiei, Adrian Rădulescu (34 de ani).


“Este vorba despre un jucător care a activat la Energia și mai are multe de spus. De principiu, și-a dat acordul, numai că sunt câteva chestiuni legate de modalitatea de efectuare a transferului internațional, de documente și taxa aferentă”, a precizat Popovici.


Programul UCB la Cluj:


21.01.2021, ora 15.20, C.S.U.C.B. TÂRGU-JIU – C.S.U. Craiova
22.01.2021, ora 18.00, C.S. Dinamo Bucureşti – C.S.U.C.B. TÂRGU-JIU
23.01.2021, ora 15.20, C.N.O.P.J Bucureşti – C.S.U.C.B. TÂRGU-JIU
24.01.2021, ora 12.00, C.S.U.C.B. TÂRGU-JIU – C.S. Alexandria

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *