Turcii și austriecii ne arată de ce suntem noi ipocriți și parșivi

Mai sunt circa două săptămâni și vom afla numele aleșilor locali. Când spun asta, mă refer la primari, consilieri locali și județeni, dar și la președintele Consiliului Județean Gorj. Dacă te raportezi la ceea ce-ai primit în cei aproape 31 de ani de democrație p(r)ostdecembristă, mai că-ți vine să te duci fără să te mai întorci pe aceste meleaguri. Mai ții tu minte câți politruci ți-au promis câte-n lună și-n stele, doar să ajungă să dețină puterea votului tău? Iar tu, naivul cu sufletul plin de speranță, ai zis de fiecare dată că merită să speri, că-i musai să se schimbe treburile și-n Gorjul tău, că nu pot dura la infinit batjocura și miserupismul celor care se perindau pe la butoane. Îți doreai – și încă tânjești – să vezi în zonă ce-ai remarcat la Cluj-Napoca, la Timișoara, la Oradea, Arad, Sibiu sau chiar în orășele precum Mediaș, Sighișoara. Dar avem câteva evenimente istorice de multă vreme apuse, care definesc „geografia” locurilor noastre, care ne arată de ce suntem așa, de ce ne manifestăm – inclusiv politic – doar pentru satisfacerea interesului personal ori de microgrup. Ori, după caz, de ce suntem proști.


Propun astăzi să ni le amintim sau să le citești în premieră. Ai auzit poate că Oltenia ta dragă n-a putut fi integrată corespunzător în statul habsburgic, austriecii renunțând, după o ocupație efectivă de 21 de ani (1718 – 1739), să administreze, să conducă regiunea pe care o numiseră „Mica Valahie”. Ești mândru când auzi că ditmai forța armată, Austria dinastiei de Habsburg, nu a controlat regiunea, așa-i? Păi, dragă locuitor al Gorjului, nu prea ai motive. Boierii (care negociaseră intens în secret trecerea de sub ocupația turcească spre cea austriacă) s-au revoltat, alături de moșneni etc. când austriecii au început implmentarea măsurilor fiscale din restul imperiului și-n Oltenia. Concret, noii stăpâni, deși le promiseseră hulpavilor boieri olteni că nu-i vor taxa (aceștia fiind scutiți până atunci de taxe și impozite, la fel ca supușii lor!!!), au zis sec: „Bă, gata cu fotosinteza pe care v-am promis-o! Nu putem să nu aliniem taxele și impozitele la fel ca-n restul zonelor ocupate, că se revoltă ăia etc. De azi, gata, plătiți taxe și impozite!” S-au zbârlit mustățile barosanilor locurilor, că ei aveau cumetrii și combinații să nu fie taxați. Plăteau niscaiva taxe de protecție și cam atât. Restul era al lor…


Mai mult, Austria s-a lovit de un ditamai obstacolul: nu poți taxa ce nu știi exact. Practic, la 1718 exista o asemenea debandadă încât nu se știa câți locuitori are Oltenia și ce avere au aceștia. Taxarea/impozitarea se făcea, în restul Imperiului deținut de habsburgi, procentual, așa cum se procedează și astăzi prin lume. De aici a început revolta boierilor olteni, care au convins restul locuitorilor să lupte. De fapt, toată socoteala rea politică și financiară. Să piardă barosanii averile? Bă, ești nebun? După 21 de ani de haiducie dusă la extrem și pierderi umane și materiale, habsburgii au zis că suntem neguvernabili. Sau, cum ar spune oamenii noștri politici, infrecventabili politic… Scurt pe doi: au manipulat potentații masele de oameni când le-a fost amenințată averea? Buuun, continuăm până la bingo!
Cel de-al doilea episod pe care vi-l descriu are în vedere epoca fanariotă. Cartierul Fanar (Fener sau Phanari) din Istanbul este locul în care, după căderea Constantinopolului (1453), s-au refugiat numeroși aristocrați greci și chiar bulgari. Cu alte cuvinte, niște barosani tari de tot și-au luat catrafusele și au fugit din calea pericolului. Inclusiv Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului a găsit aici refugiu… Deci, totul sub oblăduirea divină, ă? Barosanii numiți astăzi fanarioți sunt, de fapt, membri ai unor familii de șmecheri, cu dare de mână etc. Numele lor? Iată-le: Mavrocordat, Ipsilanti, Moruzi, Caragea, Șuțu, Mavrogheni, Hangerli, Rosetti, Callimachi, Ghica… Vă sună cumva cunoscut ceva? Daaa, mulți au fost domnitori prin Țara Românească și/sau Moldova. Unii buni, alții… de istorie. Te simți mândru până aici, cititorule? N-ar trebui! Între 1711 și 1821 (anul când apare-n peisaj nea Tudor… Vladimirescu), Imperiul Otoman a numit în cele două țări române enunțate anterior domni proveniți din cartierul grecesc Fanar. Atenție: pe sume enorme de bani și altele asemenea. Mai mult, dacă tu azi mergeai cu un purcoi de bani și te numea domnitor, mâine sau poimâine mergeam eu, cu un purcoi și jumătate de bani, și-ți luam locul de șmecher pe tron. Cam asta ne-au învățat, la nivel de metehne, domnitorii fanarioți. În goana după faimă și mai mult cașcaval de ros, se călca pe cadavre. De multe ori, la propriu! Te omoram și, cu acordul Înaltei Porți, îți luam locul. Asta până se găsea altul de poftea la tronul meu… Ciclicitate se numește treaba.
Ce-au învățat românii din așa combinații? Că totul e posibil, dacă ungi rotița potrivită. Că legea poate fi jucată-n picioare, dacă știi șmecherul potrivit…
Nu mai trag concluzii, vă las pe voi. Dar nu uitați cum votați pe 27 septembrie și, ulterior, pe 6 decembrie. Un popor care nu-și citește istoria e o nație de neisprăviți fără leac! Apropo, politica vine din istorie…

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *