Tudor Șomăcescu a semnat cu Overtime Elite

Gorjeanul Tudor Șomăcescu este cel mai tânăr jucător din lista Overtime Elite. Este vorba despre una dintre cele mai noi ligi destinate celor mai talentați jucători de baschet. Informația a fost anunțată de ESPN, Șomăcescu fiind al 12-lea jucător acontat de proiect, care își propune să aibă 24 de baschebaliști la start pentru sezonul inaugural. Overtime Elite a înregistrat progrese semnificative de la înființarea sa în martie, cu scopul de a deveni o cale alternativă pentru tineri practicanți ai baschetului din liceu. Este un program de formare și platformă de expunere.


Plecat în Statele Unite ale Americii de la Universitatea Cluj, Tudor a împlinit 16 ani în această vară. El a petrecut sezonul trecut ca debutant la liceul Sierra Canyon din California de Sud, alături de Amari Bailey și Bronny James, fiul lui LeBron James. Potrivit unitedhoops.ro, Șomăcescu este descris ca fiind un jucător creativ, cu o capacitate deosebită de a mânui mingea și de a o pasa. Iese în evidență prin competitivitatea și simțul deosebit pentru joc, ceea ce i-a permis să performeze împotriva jucătorilor mai în vârstă.


În competițiile de juniori, Tudor a fost ales de cinci ori în echipa ideală a EYBL. La categoria U14 a ieșit cel mai bun marcator și a câștigat medaliile de aur, fiind inclus în echipa ideală a turneului național. A cucerit o medalie de aur și la U16. În ciuda vârstei fragede, Șomăcescu a făcut parte din lotul lărgit de seniori al U-BT Cluj-Napoca pentru sezonul 2020/21, la doar 15 ani.


Tudor a spus că vrea să-i calce pe urmele lui Gheorghe Mureșan, primul și singurul român care a evoluat în NBA, la Washington Bullets și New Jersey Nets.
,,Îmi doresc enorm de mult să devin al doilea român care joacă în NBA și o să fac tot posibilul să reușesc. Vreau să ajung cea mai bună versiune a mea ca baschetbalist, dar și ca persoană. Iar pentru a îndeplini aceste lucruri, trebuie să rămân cu picioarele pe pământ, să am grijă de sănătatea mea și să muncesc tot mai mult pe zi ce trece”, a declarat sportivul gorjean la plecarea în SUA.


Șomăcescu a început baschetul la Târgu-Jiu și a trecut prin mâna mai multor antrenori gorjeni. A debutat sub comanda lui Gabriel Bekeș, a fost șlefuit de Alexandru Gliga și Claudiu Alionescu și a continuat cu Renato Iuțalîm.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *