Sute de candidați au susținut proba scrisă a Examenului de Titularizare

Sute de candidati au trecut miercuri prin emotiile Examenului de Titularizare in invatamant. Potrivit metedologiei aprobata de Ministerul Educatiei Nationale, miercuri a fost sustinuta proba scrisa.

În judeţul Gorj, 570 candidaţi s-au înscris în concurs pentru posturi vacante şi rezervate. Examenul a început la ora 10,00 şi a durat 4 ore. În Gorj, centrul de examen a fost stabilit la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, din Târgu Jiu. Au fost subiecte pentru 47 de specialităţi. Evaluarea lucrărilor se va face în 11 centre din ţară.

În data de 17 iulie vor fi comunicate rezultatele. Înregistrarea contestaţiilor la inspectoratul şcolar şi transmiterea acestora la centrele de evaluare va avea loc în perioada 17-18 iulie, urmând ca până pe 23 iulie acestea să fie soluţionate. Pe 24 iulie vor fi făcute public rezultatele finale. Nu în ultimul rând pe 25 iulie va avea loc repartizarea candidatilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte), pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata, la nivelul judetului in care au sustinut proba practica sau inspectia speciala la clasa in profilul postului, indiferent de judetul in care au sustinut proba scrisa, ierarhizati pe o lista unica, in ordinea descrescatoare a mediilor de repartizare.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *