Politicienii de azi trăiesc într-o lume de artificii iluzorii și măști inconsistente. Își recunosc umilința înfrângerii prin încartiruirea în tabere diferite ale aleiași formațiuni politice care se susțin sau elimină reciproc în funcție de cum o dictează interesele de grup.
Ce mai înseamnă politica și campania electorală în ziua de azi? Păi avem de-aface cu experimentarea medievalului în epoca ”politically correct” care îi redefinesc și îi revitalizează pe politicieni, devenind astfel eliberați de rigiditatea legislativă se pretează la acțiuni grotești contra interesului public. Fragmentarea ideologiilor politice în funcție de interesul șefilor de partid și al bisericuțelor de influență care îi înconjoară a devenit o practică imuabilă.
Societatea civilă, conștientă de caracterul contradictoriu al acestor indivizi pseudo-politicieni, se complace în adormire și lipsă de inițiativă. Pe acest fond al delăsării, acțiunile de gherilă urbană ale politicienilor în mediul economic continuă mai agresiv și cu mai multă putere, aceștia încercând să își subordoneze toate sferele de influență din mediul economic privat pentru a le folosi la timpul potrivit și așa cum cred de cuviință. Noii discipoli în arta politicii mari trebuie să îmbine cu succes flexibilitatea integratoare (loialitate servilă, atitudine obedientă, etc.) și disciplina demonstrației (măiestrie în jocul șpăgii și tact elegant al traficului de influență, etc). Astfel se rescriu toate regulile politicii normale, așa cum o știm cu toții.
Perspectiva sumbră a divertismentului politic instaurează o stare de amnezie colectivă în ceea ce privește trecutul, identitatea noastră devenind totuna cu scandalurile publice. Arestările DNA au devenit un fel de echilibristică pe sârmă și acuzele gratuite între politicieni s-au transformat într-un circ penibil și accesibil oricui are o telecomandă în mână. Politicienii au devenit un soi de beție a rațiunii și excelență a limbajului de lemn, indivizi care după finalul emisiunii beau împreună liniștiți un șpriț sau o bere, chiar dacă mai înainte cu câteva clipe se beșteleau de mama focului.
Interesele economice sunt întotdeauna transpartinice și nu țin seama de moralitate sau legalitate. Dar, ca să fim și mai exacți, țin seama de legalitate numai dacă sunt prinși în flagrant cu botul în borcanul cu miere al bugetului public, altminteri regulile pe care noi le respectăm cu toții pentru ei nu au nicio valoare. Escrocheriile sunt ridicate la rang de artă și inițierea neofiților în marea politică are toate datele unei școli de mafioți în care îți dobândești toate calitățile necesare desfășurării în liniște a activității infracționale și sub umbrela marilor maeștri de instrucție.
Din ciclul ”cei care îl au pe nașu în suflet” vor apare și noii stăpânitori ai bugetului public, așa cum a fost Ion Iliescu, Petre Roman și gașca lor, care au transmis mai departe ștafeta către Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, generalul Ristea Priboi & Co. și ei care, la rândul lor, au cedat puterea în fața lui Traian Băsescu, Radu Berceanu, Vasile Blaga, Elena Udrea, Adrian Videanu și toată haita lor pedelistă, după care a urmat Victor Ponta, Sebastian Ghiță, Dan Șova și Liviu Dragnea, după care au urmat să vină la masa guvernării PNL-iștii Iohannis și Orban. În consecință, evenimentele politice își urmează cursul firesc iar societatea asistă cu gura căscată la jocurile de culise pentru accesul la resursele de putere ale altor actori, aparent diferiți, dar cu aceleași pofte nesățioase și aceleași atitudini bugetofage. Mirajul acestora de a părea politicieni discreți și subtili, care se lasă așteptați de public să iasă la rampă, s-a spulberat repede într-o pâclă de grosolănie politică, acuzații perverse și ideologie fragmentată de interesele financiare care stau să dea în clocot.
Cei care au statutul de guru pe tărâmurile politice au un rol apotropaic, adică ocrotesc locurile considerate vulnerabile, din mașinațiunile lor cu bugetul public, de forțele malefice ale… DNA și Justiției. Jucând rolul ”Sfinților Părinți” ai tinerilor politicieni, acești bătrâni decrepiți și cu mințile anapoda nu fac altceva decât să-i împingă pe calea mândriei de sine, pierzaniei și neputinței, la capătul căreia îi va aștepta să-i exorcizeze justiția și să le dea penitețele cuvenite pentru a le dezvolta vocația confesiunii… și delațiunii.
Slăbiciunea naște dependență iar ei sunt niște liliputani angrenați într-un sistem al compromisului și înșelăciunii, în care nimic nu este ceea ce pare a fi; totul este o mare iluzie și, culmea ironiei, ei nu sunt magicienii, ci doar banalele unelte ale scamatoriilor din spațiul public.
Leonard Filip
