Viitorul Târgu Jiu a pierdut al doilea meci din acest sezon împotriva echipei Gloria Buzău. Trupa lui Ilie Stan s-a impus în deplasare, în prima etapă play-out-ului din Seria B.
Deşi au avut un start bun de partidă, elevii lui Cristian Lupuţ, revenit pe banca tehnică a trupei gorjene, au căzut imediat după ce au încasat primul gol al meciului. Chică-Roșă a marcat în minutul 22 după un corner, iar Ciprian Petre le-a asigurat un avantaj confortabil oaspeţilor la ultima fază a reprizei. Tot formaţia lui Ilie Stan a punctat şi după pauză, când Ghinca a materializat o acţiune a lui Ciobanu (57). Darius Buia a redus din handicap după un penalty uşor acordat la Paraschiv (1-3), dar revenirea Viitorului nu s-a produs. Ambele echipe au mai marcat până la final, iar tabela “s-a blocat” la 2-4. Buia a reuşit dubla pentru Viitorul (90+2), după golul lui Andronic.
Antrenorul Ilie Stan a apreciat că ambele formaţii meritau să fie în play-off.
Ilie Stan, antrenor Gloria Buzău
Al doilea mandat al lui Lupuţ a început cu o înfrângere, pusă de antrenorul orădean pe seama dezamăgirii provocate de ratarea obiectivului din acest an.
Cristian Lupuţ, antrenor Viitorul Târgu Jiu
Lupuţ a declarat că s-a întors cu inima deschisă la Târgu Jiu.
Cristian Lupuţ, antrenor Viitorul Târgu Jiu
Antrenorul Viitorului a semnat până la finalul sezonului, cu opţiune de prelungire pe doi ani.
Cătălin Pasăre