Stare de incertitudine la CEO

Este stare de incertitudine la Complexul Energetic Oltenia. Compania pregătește închiderea a patru cariere miniere în perioada următoare și nu se știe ce se va întâmpla cu angajații. Compania energetică a demarat zilele trecute procedura de elaborare a planurilor de închidere a patru cariere miniere: Tismana I, Tismana II, Jilț Nord și Jilț Sud. Compania energetică va achiziționa un Plan tehnologic de încetare a activității la cele patru cariere miniere. Obiectivul este ca de luna viitoare este să fie demarată activitatea de elaborarea documentațiilor pentru încetarea activității la cele patru subunități miniere din Bazinul minier Jilț și Bazinul minier Rovinari.


Procedura a fost aprobată luna aceasta de către Directoratul Complexului Energetic Oltenia. „Punerea în aplicare a deciziei Directoratului prin Hotărârea nr. 27/06.04.2023 – pct. 5.1, privind aprobarea demarării procedurilor de achiziție publică pentru elaborarea planurilor tehnologice de încetare activitate Jilț Sud, Jilț Nord, Tismana I, Tismana II, cu activitatea oprită sau care se vor opri în perioada de timp următoare, în conformitate cu prevederile Legii Minelor nr. 85/2003.”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.
Minerii din zonele unde se pregătesc planurile de încetare a activității se tem pentru locurile lor de muncă. Un prim protest legat de acest lucru a avut loc luni la Cariera Minieră Tismana. Angajații unității miniere s-au strâns în sala de apel și au cerut lămuriri legat de Planul de închidere a carierelor miniere. Minerii au cerut prelungirea termenelor de închidere a carierelor. La locul protestului a ajuns și managerul CEO, Dan Plaveti care a stat de vorbă cu ortacii. Complexul Energetic Oltenia are aprobat un Plan de restructurări masive.


Acesta prevede ca, până la finalul anului 2025, la CEO mai rămână 3 cariere miniere din 9, 3 grupuri energetice din 7 și mai puțin de jumătate din totalul de 11.000 de angajați. În același timp se intenționează construirea a 8 parcuri fotovoltaice și a două grupuri pe gaze naturale. Aceste 10 noi investiții vor presupune însă doar câteva sute de locuri de muncă. Așadar, nu vor putea absorbi personalul care nu va mai avea de lucru peste 3 ani de zile.


Incertitudini sunt în legătură și cu șefii companiei. Se menține starea de provizorat pentru Consiliul de Supraveghere din Complexul Energetic Oltenia. Astfel, acționarii au decis să îi mențină în funcție pe actualii membri ai Consiliului de Supraveghere. S-a hotârât prelungirea cu 4 luni a mandatelor șefilor din structura de conducere a CEO. Numirea este pe maximum 4 luni sau până la data alegerii noilor șefi. Din Consiliul de Supraveghre fac parte acum reprezentanți susținuți de partidele politice, precum și un membru desemnat de către Fondul Proprietatea. În această perioadă urmează să fie definitivată componența cu noii membri ai CS.


„Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 21.04.2023 a aprobat numirea în calitatea de membri ai Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia a domnilor: Marcoci Alexandru, Predescu Șerban, Dăianu Adrian, Zaharia Alexandru, Marinescu Constantin-Adrian, Georgescu Petre Mădălin. Durata mandatului va fi de 4 luni (până la data de 20.08.2023 ) sau până la desemnarea unor noi membri, dacă selecția se finalizează înainte de termenul menționat, conform OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Menționăm că mandatul celui de-al saptelea membru, dl. Eftenoiu Mădălin-Cornel, urmează să expire la data de 27.05.2023.”, conform Complexului Energetic Oltenia. Nici personalul încadrat pe perioadă determinată nu știe dacă va beneficia de prelungirea contractelor, în condițiile în care trebuie să fie implementat Planul de restructurare al CEO.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *