Spitalul Orasenesc din Novaci va beneficia de un ascensor pentru transportul persoanelor. Astfel, au fost alocate fondurile necesare pentru proiectarea si executia ascensorului pentru persoane la Spitalul din Novaci.
Valoarea estimată a bugetului pentru proiectare şi execuţie este de 383.300 de lei. Licitaţia pentru desemnarea unui constructor este programată în ultima zi a acestei luni. De asemenea, va fi amenajat si ambulatoriul.
Emil Grigore, managerul Spitalului Orasenesc Novaci
Liftul pentru pacienţi şi personal este mai mult decât util pentru unitatea medicală din oraşul Novaci.
Emil Grigore, managerul Spitalului Orasenesc Novaci
Proiectantul ascensorului va avea obligaţia ca pe toată perioada de execuţie a lucrărilor să asigure asistenţa tehnică necesară.
Aura Pîrvuleţ