Spitalele care trateaza pacienti cu COVID-19 sunt din nou sub presiune. Numarul de infectari si numarul celor care fac forme grave ale bolii este in crestere. In Targu Jiu, deja nu mai este niciun pat liber.
Așadar, spitalele arată din nou ca în perioada de vârf a pandemiei, din toamna trecută. În spitalul din Târgu Jiu, au fost suplimentate paturile, iar toate ventilatoarele sunt ocupate.
Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu Jiu
Spitalul din Târgu Cărbunești a redevenit spital de suport Covid-19, după ce numărul de cazuri din județ a crescut. Și aici sunt deja doi pacienți internați pe terapie intensivă.
Narcis Stoian, director DSP Gorj
Și la Rovinari a fost înregistrat primul caz de infectare cu nou tupină Delta. Potrivit managerului, spitalul din localitate este pregătit să facă față acestui nou val.
Constantin Podaru, managerul Spitalului din Rovinari
Toți pacienții COVID care ajung în spitale și fac forme grave ale bolii sunt nevaccinați. Însă, acest fapt nu pare să-i sperie pe gorjeni. După interesul din prima etapă a vaccinării, acum campania bate pasul pe loc.
Narcis Stoian, director DSP Gorj
Prefectul îi îndemnă, în continuare, pe gorjeni să se vaccineze, afirmând că doar așa am putea pune capăt pandemiei.
Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj
La nivelul județului Gorj, astăzi au fost înregistrate 11 cazuri noi de îmbolnăvire.
Aura Pîrvuleț