Speranța moare ultima

ciolacu

Cel puțin la nivel declarativ, continuă seria de măsuri de protejare a populației României. Asta în ideea în care circa 85% dintre români sunt săraci ori foarte săraci. Iată ce anunță premierul Ciolacu privitor la măsurile de impact din perioada următoare: „Continuăm protejarea puterii de cumpărare a românilor, mai ales în perioada de iarnă, când – știm cu toții – cheltuielile sunt mai mari. Prelungim limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu încă 3 luni și extindem această măsură cu încă un număr de categorii de produse, de la 14 la 21.


Suplimentar, introducem și o limită de maximum 5% a adaosului comercial pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui și carne de vită care sunt importate vrac și care nu sunt procesate în România.
Acest guvern nu poate susține practica speculativă a unora, de a importa ieftin și a vinde scump, profitând de faptul că acel produs este necesar traiului de zi cu zi al oricărei familii!”


Pe lângă acest set de măsuri, tot premierul ne anunță că se fac pași importanți în ceea ce presupun turismul românesc (cu noi provocări) și comerțul unor produse autohtone. Iată postarea care spune asta: „M-am întâlnit astăzi cu Alin Ușeriu și Marcel Iureș, reprezentanții Asociației Tășuleasa Social, pentru a găsi – împreună! – cele mai bune soluții prin care #ViaTransilvanica, primul traseu turistic pedestru de lungă distanță din România, să poată fi dezvoltat și pus în valoare.


Destinat exclusiv drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare, cu o distanță de 1.400 de km, Via Transilvanica traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin.


Îmi doresc ca Via Transilvanica să devină un motor de regenerare și de dezvoltare economică pentru cele peste 400 de sate și cătune pe care le traversează, localități care și-au păstrat nealterate patrimoniul natural, arhitectura și tradițiile. Iar, pentru aceasta, Guvernul va iniția un proiect de lege cu privire la instituirea și administrarea acestui nou tip de traseu turistic, traversarea anumitor tipuri de zone cu regim special și modalități de control pentru menținerea specificului traseului.
Pentru a putea ”Cumpăra românește!” pe Via Transilvanica!”


O fi mai bine (și) pentru români.

Ionuț Catrina

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *