Spectacol umanitar pentru un licean din Târgu Jiu

Un licean din Târgu Jiu, David Mărăcine, are nevoie de ajutorul semenilor săi. Este elev în clasa a noua, la Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu” și a fost diagnosticat cu o boală cruntă.
David suferă de cancer osos, iar familia nu-și permite costul operației. Doi oameni cu suflet mare s-au mobilizat pentru a organiza evenimentul “Trup și suflet pentru David”. Nume mari ale muzicii populare românești au răspuns inițiativei domnilor Radu Popovici și Dan Miroiu, și vor fi prezenți la evenimentul ce va avea loc miercuri, 8 iunie, începând cu ora 17.00, la Restaurantul Rebeca. Prețul unui bilet este de numai 20 de lei, iar intrarea pentru elevi și studenți este doar 10 lei.
Seara va fi una plină de surprize, iar spectatorii pot câștiga numeroase premii oferite de sponsorii spectacolului.
Cumpărând un bilet, dăruiți speranță la viață unui copil bolnav!

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *