Sorin Boza se află de câteva zile la Bucureşti

Managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Sorin Boza, se află de câteva zile la Bucureşti.
Preşedintele Directoratului a avut o serie de întâlniri cu oficiali din Ministerul Energiei şi din alte instituţii.
Sorin Boza a fost aproape toată săptămâna în Capitală pentru a rezolva câteva probleme urgente ale companiei.
În acelaşi timp, directorul societăţii a lipsit de la negocierile cu sindicatele, însă a fost înlocuit de ceilalţi membri ai Directoratului.
După cum s-a stabilit de la aceste negocieri pentru contractul colectiv de muncă, discuţiile cu sindicatele nu pot avea loc decât în prezenţa a cel puţin doi membri ai Directoratului.
De bază la întâlnirile cu sindicatele au fost Daniel Antonie şi Ovidiu Bălăcescu.
Fostul director financiar Laurenţiu Ciobotărică nu a mai trecut pe la negocieri, după ce a fost prezentată proiecţia de buget.
De altfel, Ciobotărică a şi anunţat că de la 1 aprilie va părăsi compania.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *