Soarta cărbunelui pare decisă

Soarta cărbunelui din Gorj și nu numai pare decisă prin înființarea Comitetul interministerial al cărbunelui. Acesta a fost înfiinţat şi vor fi demarate discuţiile cu Comisia Europeană inclusiv pe legea decarbonizării, pentru o nouă corelare necesară în actualul context de securitate, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu. „La sfârşitul lunii iunie am adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind decarbonizarea sectorului energetic, un jalon din PNRR, având în vedere că eliminarea etapizată a centralelor electrice pe bază de lignit şi huilă constituie un element de reformă al Componentei C6. Energie, din cadrul Pilonului I. Tranziţia verde al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Potrivit prevederilor din OUG prin decizia prim – ministrului nr. 435/23.08.2022 a fost înfiinţat Comitetul interministerial al cărbunelui. Comitetul interministerial al cărbunelui are ca obiectiv principal coordonarea implementării procesului de decarbonizare a sectorului energetic potrivit angajamentelor asumate prin PNRR, Reforma 1, Componenta 6. Aşa cum am transmis şi ieri (joi n.r) vom demara discuţiile cu CE inclusiv pe legea decarbonizării, pentru o nouă corelare necesară în actualul context de securitate”, a scris ministrul, pe Facebook.


Decizia privind înfiinţarea Comitetului interministerial al cărbunelui a fost publicată în Monitorul Oficial din 23 august şi potrivit acesteia, coordonarea comitetului este asigurată de către ministrul Economiei în calitate de preşedinte, asistat de doi vicepreşedinţi, respectiv ministrul Finanţelor şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Secretariatul Comitetului interministerial al cărbunelui este asigurat de doi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi un reprezentant al Ministerului Energiei, numiţi prin ordin comun al celor doi miniştri de resort.
Ministerele sunt reprezentate în cadrul Comitetului la nivel de ministru sau înlocuitor desemnat la nivel de secretar de stat, iar instituţiile prefectului sunt reprezentate la nivel de prefect al judeţului sau înlocuitorii de drept ai acestora.


Comitetul interministerial al cărbunelui se va reuni trimestrial în şedinţe de lucru la solicitarea coordonatorului sau a oricărui membru. La şedinţe pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor entităţi şi specialişti în domeniu, din sfera guvernamentală sau neguvernamentală.
Comitetul interministerial al cărbunelui îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, pe care îl aprobă în prima şedinţă de lucru a acestuia.


Din Comitetul interminiterial fac parte: din partea Ministerului Economiei, Florin Marian Spătaru, ministru, şi Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat; a Ministerului Finanţelor – Adrian Câciu, ministru, şi Mihai Diaconu, secretar de stat; Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel-Ioan Boloş, ministru, şi Carmen Moraru, secretar de stat; Ministerului Energiei – Virgil-Daniel Popescu, ministru, şi Pavel-Casian Niţulescu, secretar de stat; Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius-Constantin Budăi, ministru, şi Mădălin Cristian Vasilcoiu, secretar de stat; Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor – Barna Tanczos, ministru, şi Robert-Eugen Szep, secretar de stat; Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului – Constantin-Daniel Cadariu, ministru, şi Lucian-Ioan Rus, secretar de stat. De asemenea, din comitet fac parte şi prefecţii judeţelor Gorj, Marcel-Petrică Iacobescu, Hunedoara, Cătălin-Petru Marian, Dolj, Dan Diaconu, Mehedinţi, Constantin-Alin Isuf, şi Vâlcea, Mihai Oprea. Comitetul va trebui să asigure tranziția de la cărbune la altă economie, prin alte investiții la nivel local și ecologizare.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *