Se întoarce roata! CSM Târgu Jiu a dat de pământ cu piteştenii (galerie foto)

După un sezon frustrant pentru echipa de baschet CSM Târgu Jiu, în care gorjenii au pierdut multe confruntări pe final de meci, trupa lui Claudiu Alionescu a produs surpriza, sâmbătă seara, în faţa echipei BCM Piteşti.


Gazdele s-au impus în confruntarea cu argeşenii, scor 78-70, într-un joc în care alb-albaştrii nu au respectat scenariul celor mai multe confruntări. Conduşi şi la o diferenţă de 14 puncte, băieţii pregătiţi de Alionescu au reuşit un parţial 27-7 în ultimele 7 minute ale partidei şi au bifat a opta victorie stagională. Cel mai bun marcator al gazdelor a fost Brandon Sly, care a totalizat 24 puncte şi 5 pase decisive.Titus Nicoară a adăugat 14 puncte şi 10 recuperări, iar Porter Troupe a fost aproape de un triple-double, cu 14 puncte, 13 recuperări și 9 pase decisive. Singurul jucător gorjean folosit a fost Octavian Ilie. A stat pe parchet 20 de minute, timp în care a dat 2 pase decisive şi a contabilizat 6 recuperări.


După meci, antrenorul Claudiu Alionescu a apreciat determinarea şi concentrarea amfitrionilor, dar şi publicul, care a creat o atmosferă incendiară.

“Îi felicit pe aceşti băieţi minunaţi pentru evoluţia şi efortul pe care l-au depus astăzi. Să nu uităm că este al treilea meci în şapte zile, plus o deplasare infernală la Ciuc, din toate punctele de vedere. Am avut o singură zi să pregătim jocul, iar băieţii merită toate felicitările noastre pentru modul în care s-au dăruit şi pentru că au arătat că CSM Târgu Jiu poate produce surprize în acest sezon. Este, cu siguranţă, şi victoria publicului, pentru că ne-a împins de la spate cât am fost conduşi, şi mă bucur că am putut să-i bucurăm cu o asemenea evoluţie şi cu o victorie. Am avut doar 12 mingi pierdute şi, înainte de meci, le-am scris în raportul de joc că dacă vom ţine mingile pierdute sub 14 vom avea o şansă să câştigăm. Este al doilea meci acasă pe care îl terminăm în calitate de învingători şi asta mă bucură”, a apreciat principalul CSM-ului.

Pentru următoarea partidă, CSM Târgu Jiu se deplasează la Focşani.

“Urmează două zile de pauză şi apoi meciul de la Focşani, care, pentru noi, acum devine extrem de important, pentru că am reuşit să-i egalăm la numărul de victorii. Mergem acolo şi vom trata meciul ca pe o finală, una dintre cele patru care ne-au rămas, pentru a încerca să ne ridicăm în clasament. Sper ca băieţii să se recupereze fizic şi să fie focusaţi după acest meci şi, de acolo, să ne întoarcem tot cu o victorie”, a mai spus Alionescu.

CSM Târgu Jiu: Carl Dylan (6), Brandon Sly (24), Kendarrius Hamilton (7), Porter Troupe (14), Ahmed Bashir (7), Titus Nicoară (14), Mihai Bădiţă, Camil Berculescu, Malik Morgan (6), Alexandru Berca, Octavian Ilie, Andrei Bărăgan. Antrenor principal: Claudiu Alionescu. Antrenor secund: Alexandru Gliga.

Cătălin Pasăre

foto Bogdan Craioveanu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *