Se închid școlile pentru o săptămână

Ca masura de prevenire a raspandirii coronavirusului, toate scolile, gradinitele si liceele din Romania se vori inchide incepand de miercuri, 11 martie, pana in data de 22 martie. Masura ar putea fi prelungita, daca situatia o impune.


Totuși, unele after school-uri vor rămâne deschise. Este vorba despre cele private, care au statut de societăți comerciale și nu de instituții de învățământ.

Având în vedere că sunt suspendate cursurile, Ministerul Educaţiei analizează si posibilitatea amânării simulărilor, care ar fi trebuit să aibă loc înainte de vacanţa de Paşte.
In ceea ce priveste sistemul universitar, o eventuală decizie a suspendării cursurilor pentru studenţi va fi luată de fiecare universitate în parte.

Transporturile rutiere şi feroviare către Italia şi din această ţară către România au fost si ele suspendate.
Mai mult, a fost întărit personalul la frontieră de vest pentru a identifica toate persoanele care vin din Italia.
De asemenea, toate zborurile înspre și dinspre Italia sunt suspendate pana in data de 23 martie. Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din România.

A fost instituită obligația pentru unitățile de alimentație, precum și pentru furnizorii publici și privați de transport persoane, de a dezinfecta suprafețele frecvent, de a evita aglomerația de persoane în spațiile comerciale, de a dezinfecta frecvent habitaclul în mijloacele de transport.
Instituțiile publice și private vor analiza posibilitatea ca o parte din personal să-și poată desfășura atribuțiile de serviciu de la domiciliu.

Până marti, 10 martie, la nivel naţional au fost confirmate 17 cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID – 19 pe teritoriul României. Dintre cei 17 cetăţeni care au contactat virusul, 5 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.   

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *