Se decide viitorul Pandurilor. Ligile 2 şi 3, cu play-off şi play-out

Conducerea Pandurilor are pregătite două scenarii pentru sezonul viitor. Oficialii clubului așteaptă să vadă în ce format se va juca următorul campionat în liga secundă, pentru a suna adunarea. Pandurii a retrogradat în Liga 3, dar încă are speranțe că ar putea juca în eșalonul secund din cauza problemelor financiare pe care le au anumite cluburi. Totuși, FRF înclină să mențină un sistem competițional cu o singură serie. Directorul sportiv Camilian Floroiu a precizat că o decizie este așteptată spre sfârșitul lunii, când se va stabili și când se reunește lotul gorjenilor.


,,Am pus reunirea pe 28 iunie, în contextul în care vom lua licența și vom putea evolua în liga a doua în funcție de deciziile pe care le va lua federația. Dacă vom evolua în liga a treia, întrunirea este în 20-21 iulie, pentru că sezonul începe în ultima săptămână din luna august. Din punctul meu de vedere, dacă Liga 2 continuă cu 20 de echipe, nu văd necesitatea acestui mod de campionat. Înțeleg, dacă sunt puține echipe, să acorzi cât mai multe meciuri și să te încadrezi în acel număr de meciuri cu acest sistem play-off/ play-out. Am înțeles și cu pandemia, trebuia gândit un astfel de sistem competițional, dar e alta situația acum”, a declarat Floroiu.


Acesta a mai spus că dacă Pandurii va continua în liga secundă, se poate baza, în linii mari, pe același lot. În caz contrar, formația din Gorj va începe reconstrucția.


,,Dacă vom evolua la Liga a doua, în mare parte vom avea aceiași jucători, mai puțin cei care au plecat în perioada aprilie-mai. În rest, vor fi cam aceiași jucători și vom încerca să completăm plecările celor șase fotbaliști. Dacă nu, pentru Liga 3, ne gândim la un model de reconstrucție în care renegociem cu fiecare jucător în parte, să vedem care își dorește și care vrea să rămână alături de noi în Liga 3. Ne vom axa și pe readucerea jucătorilor locali la echipă, a jucătorilor gorjeni, pe readucerea jucătorilor împrumutați de la alte echipe. Vrem să facem o echipă competitivă, care să promoveze”, a precizat Floroiu.


Auraș Brașoveanu, președinte la divizionara secundă Concordia Chiajna și membru în Comitetul Executiv al FRF, a declarat că și viitoarea ediție de campionat se va disputa cu play-off și play-out, singura modificare fiind că play-out-ul va avea partide tur-retur. Cluburile aşteaptă confirmarea oficială la finalul acestei săptămâni.


De asemenea, Federația Română de Fotbal ar fi luat hotărârea ca pentru ediția 2021-2022, Liga 3 să rămână pe un format cu 100 de echipe împărțite în mod egal în zece serii. Schimbarea ar fi ca după disputarea celor 18 etape din sezonul regular, campionatul să continue cu play-off și play-out.
Deşi nu este nimic bătut în cuie, Florin Spînu, președintele clubului de Liga 3 ACSO Filiași şi unul dintre cei doi reprezentanți ai echipelor din acest eșalon în Comitetul Executiv al FRF, a confirmat scenariul.


Pe de altă parte, doi dintre jucătorii care au evoluat la Pandurii până spre finalul sezonului trecut şi-au găsit alte echipe. Este vorba despre Keinus Bunga (23 de ani), care a semnat în prima ligă din Luxemburg cu FC Wooltz 71, şi despre portarul Marius Aldescu (18), prezentat oficial la Concordia Chiajna.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *