Scenarii Transelectrica: România va fi obligată să importe energie electrică în fiecare lună din iarna care vine

Transelectrica a elaborat “Analiza estimativă și măsuri privind funcționarea în bune condiții a Sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025”, parte a programului energetic pentru iarna 2023-2024.

Operatorul de transport și sistem a rulat atât un scenariu unei ierni normale, dar și pe cel mai pesimist al unei ierni mai aspre. În ambele scenarii, România va importa energie eiectrică atât cumulat, în cele cinci luni analizate (noiembrie-martie), cât și în fiecare lună.

Astfel, producția prognozată de energie electrică în cele cinci luni va fi de 23,8 TWh de energie electrică, corespunzătoare unei puteri medii de 6.582 MW. În scenariul unei ierni normale, consumul național de energie electrică pentru toate cele cinci luni este estimat la 24,67 TWh de energie electrică, ceea ce înseamnă, pentru toaată perioada, că este nevoie de un import total de 816 GWh de energie electrică.

În scenariul pesimist, consumul întregii perioade ar putea crește la 25,6 TWh, deci țara va avea nevoie de importuri de aproape 1,8 TWh pentru a trece iarna.

sursa economica.net

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *