S-au chinuit, dar le-a ieșit! CSM a trecut de Laguna

CSM Târgu Jiu a obținut un succes important în etapa a patra din Grupa 11-18. Gorjenii au trecut pe teren propriu de Laguna București, 70-66, după un meci în care au fost inconstanți, dar bătăioși.
A fost o seară grea pentru shooteri gazdelor, dar și pentru oamenii de gabarit, depășiți din nou la capitolul recuperări ofensive. CSM nu a jucat nici pe departe grozav, a risipit șanse ușoare, dar are meritul că nu a cedat, chiar dacă amfitrionii au fost conduși și la 12 puncte. La 68-66, Noam Weinberg a avut sânge rece și a transformat cele două libere care i-au fost acordate, cu 12 secunde înainte de final. Laguna nu a concretizat posesia, iar victoria a revenit gorjenilor.


“Muncesc din greu pentru astfel de aruncări, mă simt confortabil de la linia de libere și nu am avut emoții. Ne-am dorit mai mult victoria. Am fost conduși de două ori la o diferență de peste 10 puncte, era foarte ușor să renunțăm, dar am muncit din greu și am revenit. Este adevărat că avem căderi în joc, trebuie să le limităm, pentru că suntem o echipă care se poate bate cu orice adversar pe care îl vom întâlni de acum încolo. Cu siguranță, această victorie este una de moral, ne arată drumul pe care trebuie să mergem”, a declarat Weinberg după joc.


Cel mai bun marcator al gorjenilor a fost, din nou, Shamiel Stevenson cu 22 de puncte. Anthony Durham a adăugat 15 puncte, iar Dylan Frye a terminat cu 12. Au mai marcat Randall Brumant (8), Noam Weinberg (5), Andrei Bărăgan (4) și Thomas Kottas (4).

“Diferența s-a făcut prin luptă. Am prins o zi nefastă, nu ne-au intrat aruncările, și a trebuit să muncim mai mult pe teren și asta am făcut. Apărarea este cheia, astăzi am făcut o apărare mult mai bună, am primit 66 de puncte. Am terminat meciul cu 6 recuperări ofensive și am pierdut din nou această luptă, este un aspect care ne îngrijorează pentru că nu este prima oară când se întâmplă. Mingea nu a circulat așa cum trebuie, am făcut și câteva turnover-uri și trebuie să eliminăm aceste căderi din jocul nostru și să încercăm să fim mai constanți”, a declarat antrenorul gorjenilor.
În runda viitoare, CSM joacă tot pe teren propriu, cu Galați.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *