S-a strâns cureaua la Pandurii! Se strânge şi laţul?

Rămasă fără conducător, după ieşirea “triumfală” din scenă a lui Narcis Răducan, Pandurii Tg-Jiu se zbate să mai strângă puncte până la finele lui 2016. De anul viitor, echipa va arăta foarte diferit, iar gorjenii nu prea mai pot emite pretenţii la a câştiga meciuri. Asta cel puţin în teorie, căci rămâne de văzut cum vor arăta şi celelalte formaţii, sau dacă toate cele 14 echipe vor termina campionatul. Se poate întâmpla orice, iar în Liga I nimeni nu se mai miră de bazaconiile ce apar peste noapte. De luat în calcul este şi faptul că ACS Poli Timişoara îşi poate recupera punctele, şi atunci lucrurile se complică niţel pentru o echipă neexperimentată. Ȋn orice caz, am ajuns în situaţia ca nu retrogradarea să fie principala teamă a suporterului gorjean, ci falimentul. Din liga a doua, pe un stadion cochet, parcă îţi vine s-o mai iei de la capăt. Din Liga a 4-a nu-ţi vine decât să trimiţi, printre dinţi, înjurături la aleşii locali şi naţionali. Că doar aşa e românul, cârcotaş. Ȋn loc să fie mulţumit doar cu un stadion nou, mai vrea şi echipă în primele ligi. Se zvoneşte că nici su seminţe nu va mai fi voie. Chiar nu mai există oameni cu “discernământ”?

Ȋntre timp, este tot mai evident că risipa era cuvântul de ordine la clubul din Tg-Jiu. Deşi nu existau bani, şi nu se întrevedeau posibilităţi de finanţare, s-a continuat cu cheful pe datorie. “Pilele” de la club parcă s-au mai evaporat, până la urmă oamenii stăteau pentru salarii, nu pentru a învăţă ce-i “ofsaidu`” sau pentru dragostea faţă de culori. Marketingul mai subţire, oricum jucătorii erau aduşi şi pentru comisioane. Chiar şi aşa, hotelurile de lux şi cantonamentele în regiuni călduţe nu au lipsit, că doar exista un patrimoniu al clubului ce putea fi imediat “înstrăinat”. Ȋn mod bizar însă, singura avere a Pandurilor, juniorii, au fost luaţi în continuare la mişto. Nu s-a găsit cine să ruleze sinteticul ca să avem teren de antrenament. Asta a fost explicaţia reprezentanţilor municipalităţii. Dar ce credibilitate să mai aibă nişte oameni care dau mai mulţi bani pe un brad decât primarul din New York? Mai mult, ca acest circ să continue, există şi o justificare. Bradul cel vechi era un pericol pentru umanitate, iar unul natural contribuia la jaful silvic din ţară. De parcă pădurile nu se fură tot cu girul oamenilor politici!?

Revenind la fotbal, se doreşte un mix între jucătorii de la echipa a doua, juniori şi gorjenii care sunt prin ţară. Pare singura variantă de criză, deşi antrenorul Grigoraş se îndoieşte că poate să ţină ritmul numai cu fotbalişti de Liga a 2-a şi a 3-a. Măcar la antrenamente nu se va mai juca tenis de picior…

Pe de altă parte, oameni apropiaţi clubului încă insistă pe aducerea lui Eugen Pârvulescu înapoi. Conştiincios, fostul preşedinte şi-a făcut şi o listă cu jucătorii care ar putea fi împrumutaţi. Pârvulescu are conexiuni în mai multe campionate, dar lista ce ne-a intrat pe mână cuprinde doar recomandările din Bundesliga. Aşadar, dacă, într-un fel sau altul, acesta ar reveni la Tg-Jiu, vom avea parte de importuri. Ȋn orice caz, este limpede că Pandurii se va baza şi pe împrumuturi. Că or fi din Bundesliga, rămâne de văzut.

Un alt punct de interes în noul an este presupusa mutare de la Severin la Motru. Fără îndoială, Pandurii ar fi primită cu braţele deschise de motreni, rămâne însă de văzut dacă stadionul va întruni condiţiile pentru primul eşalon. Ȋn Mehedinţi oricum era frig, la propriu şi figurat. Ȋn fine, în luna cadourilor vom afla dacă tehnocraţii au ucis sportul sau altă guvernare mai inspirată îl va salva. Pregătiţi-vă, poate fi ultima iarnă în Liga I!

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *