„RomânIA Autentică” a ajuns la cea de-a șaptea ediție

Primăria și Consiliul Local al comunei Peștișani, împreună cu Consiliul Județean Gorj, organizează, anual, Festivalul „RomânIA Autentică”. Festivalul a ajuns acum la cea de-a șaptea ediție și a debutat în anul 2016 în satul Hobița.


Scopul îl reprezintă susținerea și promovarea meșteșugarilor români dar și a tradițiilor și culturii românești.Și în acest an va fi celebrată IA, element înscris de România în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO, ca expresie vie a comunităților locale.


Festivalul va avea loc în perioada 22-23 iunie și se va încheia duminică seara cu un recital extraordinar susținut de maestrul Gheorghe Zamfir și Orchestra Metropolitană București. Festivalul s-a născut din dragoste de neam, patrie, artă și frumos, iar prin intermediul său se dezvoltă și se readuce în lumina prezentului cultura, arta și valorile tradiționale românești prin crearea de punți de legătură între trecut și viitor, între generații, între sectorul public și sectorul privat, între dimensiunea națională și dimensiunea europeană.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *