Reunire în inferioritate numerică la Viitorul

Viitorul Târgu Jiu a reluat pregătirie în această săptămână. Echipa din eșalonul doi fotbalistic a efectuat primul antrenament al verii pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu.


Alexandru Krupenschi, Dragoș Lupescu (portari), Adrian Godja, Teodor Bîrzu, Claudiu Moisie, Raul Cojocaru, Eduard Croitoru (fundași), Denis Brînzan, Mario Lupulescu, Nicholas Geană, Răzvan Vulpe (mijlocași), Ovidiu Rasoveanu, Răzvan Vespe și Luca Feher sunt fotbaliștii care au luat parte la ședința de pregătire. Pe rețelele de socializare, reprezentanții clubului au anunțat că testează câțiva jucători.
Ca și anul trecut, gorjenii vor efectua un cantonament în Serbia, în perioada 5-14 iulie. Până acum, nu a fost definitivat programul jocurilor amicale.


Alexandru Gîrbiță, Arian Mrsulja , Davide Jozić , David Savu și Albert Voinea sunt fotbaliștii de care Viitorul s-a despărțit, oficial, în această vară. Clubul nu a informat nimic despre ceilalți jucători străini care au încheiat campionatul precedent la Târgu Jiu: Ramzi Toure (fundaș), Charles Acolatse, Emanuel Nikpalj, Onni Tiihonen (mijlocași) și Aziz Njifakue (atacant), ultimul fără viză în partea a doua a campionatului.
Nu s-a transmis nimic nici despre situațiile lui Robert Geantă (portar), Dragoș Popa și Patrick Andreaș (atacanți).

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *