Ratările și o eliminare le-au costat pe gorjence în meciul cu Rapid

CSM Târgu Jiu a cedat confruntarea de pe teren propriu cu Rapid București, contând pentru etapa a 17-a din Liga Florilor. Formația campioană s-a impus cu 31-26, la capătul unui meci în care spectatorii au contestat vehement arbitrajul.


Gorjencele au ținut piept cu brio Rapidului în prima repriză, dar, în minutul 28, Ekatherina Dzhukeva a fost eliminată, iar publicul s-a inflamat, considerând că vizitatoarele beneficiaseră și până atunci de mai multe decizii favorabile din partea arbitrilor. Din nou, diferența s-a făcut la eficiență, iar barele au stat iarăși “în calea” alb-albastrelor. Tânăra Elena Marica Bercu a terminat partida cu opt parade, dar gazdele pur și simplu au ratat prea mult pentru un meci cu o echipă de Liga Campionilor. Glumind, oficialii clubului s-ar putea gândi să “sfințească” porțile, obicei întâlnit la fotbal, inclusiv după anii `90, când conducerea echipelor invoca ghinionul.
Cea mai bună marcatoare a venit din tabăra bucureștencelor. Eliza Buceschi a înscris de 11 ori.

“Nu veneam cu un moral tocmai bun și aveam nevoie de mare victorie înainte de pauza pentru echipa națională. Mă bucur că am reușit să câștigăm astăzi. Cu siguranță, eliminarea portarului Dzhukeva, una dintre cele mai bune jucătoare de la Târgu Jiu, a fost un avantaj pentru noi”, a declarat Buceschi după confruntare.
Pe de altă parte, Liviu Andrieș a admis că a contat și factorul fizic.

”Am avut pe final de joc foarte multe greșeli și multe ratări. Pe fondul consumului de energie, ținând cont că noi am jucat în urmă cu trei zile în Cupa României, au venit și aceste greșeli, care au făcut diferența”, a spus antrenorul CSM-ului.


“Am gestionat bine prima repriză. Ne-am luptat cu ele, dar am avut ghinion la finalul primei părți când Ekaterina a fost eliminată, iar eu a trebuit să intru și să încerc să o suplinesc. A fost o presiune destul de mare, dar muncesc zi de zi împreună cu fetele, iar când ajungi într-o astfel de postură, trebuie să îți asumi. A fost un moment greu pentru mine, dar am făcut tot ce a ținut de mine să le ajut pe fete”, a declarat Marica Bercu.

Angela Pușcaș și Alexandra Gavrilă au punctat de șase ori pentru gazde. Liga Florilor se reia pe 12 martie, atunci când CSM Târgu Jiu are o deplasare foarte importantă, la CSM Slatina.

CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva, Elena Marica Bercu – Bianca Chiriță, Oana Maria Bucă, Alexandra Gavrilă 6g, Angela Pușcaș 6g, Valentina Trică, Mirabela Coteț 3g, Ira Zinatullina 1g, Andreea Chiricuță 3g, Pal Ceandani, Florența Ilie 1g, Ana Ciolan 3g, Cristina Boian 1g, Katarina Pavlovic 1g, Sabine Klimek 1g. Antrenor principal: Liviu Andrieș. Antrenor secund: Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Gore Albici.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *