Deși a cam trecut vremea când liderul PNL, Florin Cîțu, se afla la butoanele acestei guvernări, iată că omul nostru oferă soluții românilor, deși – concret – pe el nu-l prea mai întreabă nimeni despre actul guvernării, despre măsurile ce ar putea fi luate în beneficiul nostru. Concret, domnul fost ministru al Finanțelor Publice, fost premier vine și spune că o soluție poate fi „reducerea CAS de la 25% la 20% – aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu”. Mai vine domnul Cîțu și ne informează că ar putea să scadă cam toate contribuțiile, aspect ce ar crește considerabil salariul unui român mediu. Nu discutăm aici de barosanii cu 10-15.000 de lei pe lună… sau mai sus.
Toate bune și frumoase, aproape că tot românul s-ar entuziasma că, iată, apar soluții salvatoare, prin care să ieșin din iarna asta polară în care, din 1990 încoace, se zbate românul. Doar că… ideea asta cu T.V.A. scăzută, redusă, diminuată (sau cum vreți s-o numiți) au avut cei din PSD. Nu o spun doar eu, ci (i)-o reamintește însăși Găbița Firea (așa, fii rea cu el!), poate una dintre cele mai rele guri de mitralieră din PSD. Femeia e femeie și, dacă apuci să intri-n gura ei (sic!), nu te spală zece ape, cum ar zice bătrânii.
Iată (cu) ce-l arde liderul PSD București pe d-l Cîțu: „Noi, când am propus pentru construcţii, ni s-a spus că afectează Pilonul II (…) Mi-aş fi dorit o mai bună comunicare între noi şi acceptarea soluţiilor cu care am venit. Din păcate, s-a ajuns, cum spune românul, tot la vorba noastră pentru că astăzi vedeam pe internet propuneri de scădere a TVA-ului. Noi când am propus scăderea TVA-ului la energie partenerii noştri nu au fost de acord, acum se propune scăderea TVA la toate produsele”. O și vând pe doamna Firea jubilând, cu acel rictus specific când știe că nu poate fi contrazisă. Da, social-democrații chiar au propus asta. Nu știu dacă erau/sunt bine intenționați și cât de util ar fi românilor să se reducă T.V.A. și alte treburi, dar pot spune cert că au afirmat-o. Și nu o dată, ci în mod repetat. Că liberalii nu acceptat atunci ideea, dar acum vin și-o propun ei, chiar nu mă interesează. Dacă și ei o propun, presupun că e totuși bună, nu?
Nouă, românilor, chiar ni se rupe de orgolii, idei, combinații. Sincer! Dar vom continua să sperăm că ne va fi totuși bine. Poate, poate.
Ionuț Catrina