Preşedintele de la CS Pandurii, Mihai Prunariu, este convins că vizita ministrului Bogdan Matei la Târgu Jiu va rezolva situaţia tenisonată dintre club şi autorităţile locale. Prunariu împreună cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului au discutat cu primarul municipiului, Marcel Romanescu, despre problemele apărute în ceea ce priveşte protocolul dintre cele două entităţi.
Întrevederea a fost pozitivă în opinia şefului de la CS Pandurii, care a mai spus că autorităţile locale au prins în buget banii pentru reamenajarea spaţiilor distruse la demolare, spaţii care aparţineau clubului.
Mihai Prunariu, preşedinte CS Pandurii
Primarul Marcel Romanescu a anunţat că pentru refacerea spaţiilor demolate au fost alocaţi 13 miliarde lei vechi, iar în interesul sportului va trece peste orgoliile personale sau politice. Mihai Prunariu este sigur că nu va mai ajunge în situaţia de a protesta.
Mihai Prunariu, preşedinte CS Pandurii
Cătălin Pasăre