Proteste ale angajaților de la CS Pandurii. Romanescu susține că este acoperit de lege

Se inteteste razboiul dintre angajatii de la CS Pandurii si autoritatile locale. Joi, reprezentantii clubului au protestat in fata Primariei Targu Jiu deoarece sustin ca nu sunt respectate hotarari de Guvern si de Consiliu Local, iar modul in care sunt tratati de municipalitate este nefiresc.


Mihai Prunariu, preşedintele clubului, a declarat că primarul şi viceprimarul îşi pasează responsabilitatea unui protocol semnat în 2001, iar la directorii instituţiei nu a găsit înţelegere.

Mihai Prunariu, preşedinte CS Pandurii


Antrenorii Mircea Zorilă şi Ion Bură au explicat că sportivii au cel mai mult de suferit din cauza neînţelegerilor dintre entităţi.

Mircea Zorilă, antrenor CS Pandurii

Ion Bură, antrenor CS Pandurii

Primarul Marcel Romanescu susţine că situaţia s-a schimbat de când Compania Naţională de Investiţii a preluat Stadionul din Târgu Jiu, iar utilităţile trebuie asigurate acum de către club. Compartimenete de Specialitate din cadrul Primăriei s-au pronunţat, iar CS Pandurii poate să-şi caute dreptatea în Insanţă.
contorizarea individuală

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu


Dacă situaţia nu se va rezolva, şeful de la CS Pandurii, Mihai Prunariu, a ameninţat cu gesturi extreme, declarând că ar putea intra în greva foamei. Pentru a clarifica problema, la Târgu Jiu ar putea ajunge şi ministrul Tineretului şi Sportului.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *