Proiect important, gata să fie concretizat la Novaci!

Un proiect important se apropie de finalizare la Novaci. Este vorba despre o investiție care vizează achiziționarea a patru autobuze electrice care îi va ajuta pe turiștii de la Rânca să aibă parte de un transport mult mai rapid. Acestea vor veni și în ajutorul cetățenilor de la Novaci.


Unul dintre cele mai importante proiecte vizează transportul public în orașul Novaci, proiect alcătuit din trei componente. Se va asigura infrastructura rutieră și se vor realiza autogările, una în Novaci și una în Rânca. Autorităţile speră ca astfel să convingă turiştii să urce la cota 1.600 cu autobuze electrice şi să evite aglomeraţia de pe drumul naţional ce urcă la Rânca, dar şi din staţiune.

Dumitru Leuștean, primar Novaci


Vor ajunge patru autobuze electrice necesare unei bune funcționări a infrastructurii rutiere din Novaci.

Dumitru Leuștean, primar Novaci


Anul trecut au fost cumpărate staţii de încărcare de la Electromagnetica pentru că Novaciul este o localitate-staţiune de interes local, străbătută de Transalpina – un drum cu o circulaţie intensă – şi sunt maşini electrice care tranzitează zona şi trebuie să fie alimentate.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *