Primăria Târgu Jiu solicită finanțare de la PNRR pentru trei unități de învățământ

Primăria Târgu Jiu a depus documentațiile spre finanțare prin PNRR, în vederea creșterii eficienței energetice, pentru un număr de trei unități de învățământ din municipiu. Municipalitatea solicită fonduri de peste 1,5 milioane de euro.

Cele trei clădiri care vor fi eficientizate energetic sunt cantina Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, căminul de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, și Grădinița cu Program Prelungit „Vis de Copil”.

“Am depus documentația pentru încă trei obiective deosebit de importante cu finanțare prin PNRR. Este vorba despre renovarea energetică a cantinei Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, în valoare de aproape 250.000 de euro, a căminului de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, în valoare de peste 1 milion de euro, și a Grădiniței cu Program Prelungit „Vis de Copil”, în valoare de peste 300.000 de euro. Acestea se adaugă celorlalte proiecte depuse și pentru care avem finanțarea asigurată. Sunt proiecte mari care prevăd, printre altele, construcția de locuințe pentru tineri, renovarea unor unități de învățământ și reabilitarea termică a unor blocuri. Și nu ne oprim aici. Așa cum am mai spus, căutăm mereu surse de finanțare pentru susținerea proiectelor de care municipiul Târgu Jiu are nevoie. Avem o echipă bine pusă la punct al cărei scop principal este crearea de astfel de proiecte, în funcție de sursele de finanțare ce pot fi accesate”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *