Premieră națională în munții Gorjului

Consiliul Județean Gorj și Serviciul Salvamont implementează, în premieră națională, primul marcaj turistic cu vopsea fotoluminescentă, element care va asigura o iluminare a marcajului și pe timpul nopții facilitând astfel orientarea mai bună a turiștilor.


O amplă campanie de refacere a marcajelor turistice va fi demarată în perioada următoare de către salvamontiștii gorjeni, aceștia propunându-și un minim de 10 trasee reabilitate până la jumătatea lunii iunie, astfel încât, turiștii să poată beneficia de această nouă funcționalitate, odată cu debutul vârfului de sezon turistic de vară.


Pentru aceste trasee vopseaua de tip Luminokrom a fost oferită gratuit de către distribuitorul acesteia în țara noastră , iar primele marcaje au început să fie făcute pe cele două trasee din comuna Runcu, cel către Inelul Domniței și cel de pe Cheile Sohodolului.


”Încercăm să facem tot ce depinde de noi pentru a oferi un climat de siguranță celor care merg pe munte și să reușim să prevenim producerea de accidente pe munte”, a spus Sabin Cornoiu, director Salvamont Gorj.


”Acordăm o atenție deosebită deopotrivă punerii în valoare a potențialului turistic montan al județului nostru, cât și asigurării celor mai bune condiții desfășurării într-o cât mai mare siguranță a activităților montane, iar acest proiect este, fără îndoială, un nou pas înainte în promovarea și susținerea unui turism montan la cele mai înalte standarde”, a precizat Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Cătălin Pasăre

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *