PORTRET DE ARTIST- GEORGETA CORLAN ENACHE

Georgeta Corlan Enache, născută în satul Padeș, județul Gorj, la granița cu județul Mehedinți, este căsătorită și are doi copii. Absolventă a COLEGIULUI UNIVERSITAR PEDAGOGIC-SECȚIA MUZICĂ, din cadrul Facultații de SOCIOPSIHOPEDAGOGIE a UNIVERSITĂȚII DE VEST TIMIȘOARA, este licențiată în pedagogia învățământului primar și preșcolar, Profesor titular la Palatul Copiilor din Drobeta Turnu Severin-filiala Baia de Aramă, pe catedra de MUZICĂ POPULARĂ, gradul 1 in învățământ. Este, de asemenea, inițiator, îndrumător și coordonator al Ansamblului de copii „BORDEIAȘUL” al Clubului copiilor din Baia de Aramă Județul Mehedinți.


Georgeta Corlan Enache este interpretă de muzică pupulară, culegător și creator de cântece populare, titulară a peste 200 de cântece populare creații proprii. În prezent trăiește în satul natal Padeș, alaturi de familia sa, de surorile și tatăl ei, iar activitatea de profesor o desfășoară la Clubul copiilor, care își are sediul la Scoala Titerlești din Baia de Aramă.
Muzica a îndrăgit-o de mică, dar a urcat pe scenă ceva mai târziu. Așa a vrut Dumnezeu, spune cu zâmbetul pe buze , convinsă că toate lucrurile se întâmplă la timpul lor.


Viorel Popescu (fost director al Căminului Cultural Padeș) este unul dintre mentorii care au ajutat-o să realizeze că muzica este destinul său, pe care trebuie să îl ducă mai departe și altor generații. Viorel Popescu a fost primul om care a urcat-o pe scenă pe interpreta de astăzi și care a crezut în talentul său.


Profesor și interpret, Georgeta Corlan Enache este „trup și suflet” al Ansamblului Bordeiașul din Baia de Aramă!
Lucrează cu copii de toate vârstele și are mare grijă de elevii săi, atât în ceea ce privește repertoriul ales, dar și promovarea lor. „Promovăm tot ceea ce înseamnă folclor autentic curat, obiceiuri și tradiții, dar având mare grijă ca în tot ce învățăm să putem face diferența între bine și rău, între demn de urmat sau doar de amintit, având în vedere că și în acest sector s-au mai strecurat lucruri alterate”, a declarat Georgeta Corlan Enache.
Interpretă apreciată și iubită de public, Georgeta Corlan Enache cântă despre tot ceea ce este frumos. În repertoriul artistei găsim doar cântece de dragoste, de zonă, de parinți, pricesne, colinde, dar și cântece patriotice.
De curând, artista, alaturi de elevii Ansamblului „Bordeiașul”, au reușit să aducă în atenția iubitorilor de folclor și un album muzical având un nume reprezentativ, „Muguraș de Bordeiaș”!

Adelin Logofetescu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *