PORTRET DE ARTIST – BEBE ȘERBAN

Bebe Șerban (n. 25 septembrie 1939, Petrăchioaia, Ilfov, România – d. 1990, București, România) a fost un lăutar și acordeonist virtuoz român.
S-a născut în 1939 în comuna Petrăchioaia, jud. Ilfov. Fiul violonistului Niță Șerban,(1907-1973) și al soției sale, Emilia (n. Gavrilescu, 1911-1966). Din 1954 începe să cânte la nunți în comuna sa cu frații (Costică și Zotu, amândoi acordeoniști) și tatăl său (violonist).


În 1961, cu ocazia cununiei fratelui său, Costică Șerban, îl cunoaște pe Iani Ciuciu și este invitat să se alăture tarafului din care făcea parte acesta, taraf format din: Iani Ciuciu (țambal), Grigore Ciuciu (contrabas), Constantin Eftimiu (vioară și voce) și Costel Vasilescu (trompetă).


Acesta este al doilea cel mai important taraf bucureștean din perioada anilor 60, dominând zona Iancului și Dudești, restul Bucureștiului fiind dominat de principalul rival, taraful lui Ion Nămol, transformat deja într-o bandă veritabilă, cu o formulă de 7 muzicieni: Gheorghiță Trandafir (acordeon), Mitică Ciuciu (țambal), Panait „Harmonistu” David (armonică cu 40 de bași), Titi Coadă (contrabas), Costache „Hopa-Mitica” Florea (trompetă), Ion Nămol (vioară și voce) și Florică Calu(vioară). Din 1965, Bebe Șerban începe să devină cunoscut drept unul dintre cei mai buni acordeoniști ai generației50-`60.


În perioada 1973-1976, înregistrează două discuri la Electrecord și face numeroase înregistrări cu Romica Puceanu, alături de care va cânta până la sfârșitul vieții.
Moare în anul 1990.

Adelin Logofetescu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *