PORTRET DE ARTIST – ANGELICA STOICAN

Angelica Stoican s-a născut pe 30 noiembrie 1945, în satul Prejna, comuna Balta, județul Mehedinți fiind al doilea copil al Eugeniei și Nicolae Stoican.
A urmat cursurile școlii din sat, iar apoi liceul Ștefan Plavat din Orșova. După liceu, Angelica Stoican a urmat cursurile Facultății de Etnomuzicologie și Folclor a Universității Hiperion, avându-i ca profesori pe Emilia Comişel, Viorel Cosma și Vasile Donose la clasa Marioarei Murărescu. De asemenea, artista a urmat și cursurile Facultății de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, a Universității Spiru Haret, cursuri pe care lea absolvit în 2009, obținând titlul de licențiat în Științe ale Comunicării.
În tinerețe, Angelica Stoican cânta mai mult pe la festivalurile locale, însă recunoașterea i-a venit odată cu câștigarea Premiului Special la emisiunea Floarea din Grădină. Acela a fost începutul unei cariere deosebite.
Au urmat spectacole atât în țară cât și peste hotare, în țări ca Cipru, Belgia, Olanda, Franța, Germania, Iugoslavia, Bulgaria, Suedia, Danemarca, Luxemburg, Belgia și SUA, o parte din acestea fiind alături de ansamblul Ciocârlia (1983 – 1985), cu care a colaborat timp de 3 ani.
În anul 1979 a înființat Grupul Focloric Izverna, cu care a înregistrat peste 30 de melodii autentice iar în anul 1986 a câștigat titlul de Artistul Anului în cadrul topului Superlativele Anului.
Pe lânga cariera artistică extraordinară, Angelica Stoican a îmbrățișat și profesia de dăscăliță în satele de munte din județul Mehedinți, dar și instructor metodist şi solist al Casei de Cultură Drobeta Turnu-Severin timp de zece ani.
În presa vremii Angelica Stoican a fost încurajată și elogiată de mari personalități ale muzicii și criticii muzicale, ale vieții literare și chiar ale vieții politice precum Emilia Comisel, Mihai Floarea, Vasile Donose, Mărioara Murăreascu, Elize Stan, Florentina Satmari, Gruia Stoia, Angela Marinescu, Adrian Păunescu, Dumitru Radu Popescu, Marin Sorescu și Grigore Vieru.
Angelica Stoican a colaborat cu Casa de Discuri Electrecord și Televiziunea Română, alături de care a imprimat 13 discuri cu peste 300 de cântece și balade.
În 1992 a apărut și primul CD în România ce a fost editat în Belgia, în timpul unui turneu cu grupul folcloric “Ciobănașul”.
Discografie artistei conține următoarele albume:
• Ciobănaș de la Miori – 1974
• Neică, dorurile tale – 1977
• Bate vîntul de la munte – 1980
• Vin-o neică la ponoare – 1981
• Cine joacă perina – 1985
• Crenguță verde de brad – 1986
• Luniță, luniță – 1991
• Ciobăniță mititea – 1993 (alături de fata ei Niculina Stoican)
• Pentru neica de la baia – 1998
• Ce mi-a fost mai drag pe lume – 2003
• Rădăcini și ravenic 2006
Câteva premii obținute de artista Angelica Stoican de-a lungul vremii:
• Premiul Uniunii Compozitorilor la Festivalul Național de Folclor Maria Tănase
• Trofeul Floarea din Grădină
• Premiul II la emisiunea concurs Pe plaiurile Mioriței
• Premiul I la Festivalul Mugurel de Cântec Românesc
• Premiul I la Festivalul Cântec Nou în Mehedinți
• Locul I Superlativele anului Top Studențesc 1986.
• Premiul Ethnos pentru activitate artistică și repertoriu autentic.
• Premiul de Excelenta acordat de Televiziunea Româna la sărbătorirea a 50 de ani de la înființarea Televiziunii Române.
• La propunerea doamnei profesoare Emilia Comişel în 1986 – Nominalizare în Index – International Who’s who in music and Musicizns’ Directory, 15th Edition. (Profilul femeii în muzică)
• Cetățean de onoare al Orașului dunărean Orșova – Mehedinți

ADELIN LOGOFETESCU

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *