POLIȚIȘTII CONTINUĂ ACȚIUNILE TIP ,,RAZIE” PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT CORESPUNZĂTOR DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

În această dimineață, începând cu ora 06.00, în municipiul Craiova a fost organizată și executată o nouă acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
  
De această dată, polițiștii au acționat în cartierele Brestei și George Enescu, scopul fiind prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului deșeurilor, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei din acest caz, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *