Într-un top realizat de Liga2.ro, Pandurii Târgu Jiu este pe poziţia secundă, la egalitate cu formaţia din Miercurea Ciuc, în ceea ce priveşte jucătorii străini utilizaţi în prima parte a sezonului. După Petrolul Ploieşti, trupa gorjeană are cei mai mulți fotbaliști de peste hotare, 10 la număr, la fel ca FK Csikszereda. Prahovenii conduc detaşat acest top, cu 17 sportivi din afara graniţelor. La polul opus, se situează două nou-promovate, CSM Slatina și Unirea Slobozia, care au în componenţă doar români. Viitorul Târgu Jiu are un singur stranier: portarul Denis Rusu (Moldova). Dintre fotbaliştii străini folosiţi de Pandurii, doar Martin Remacle a părăsit echipa. Belgianul a semnat cu FC Voluntari.
Pandurii Târgu Jiu (10 jucători)
m. Felipe ACOSTA Bayer 25.05.1994 Columbia (11/1) / debutant
m. Prince Christian BUABEN Abankwah 23.04.1988 Ghana (7/0) / debutant
m. Keinus BUNGA Nkala 01.08.1997 Belgia (13/0) / debutant
f. Brandon DIAU 02.06.1993 Congo (5/0) / debutant
m. Ludovic ERHARD 17.03.1992 Franța (4/0)
a. Steven Rick Ruben GOMA 15.11.2001 Franța (6/1) / debutant
m. Bakary JAITEH 30.11.1999 Gambia (8/0) / debutant
m. Dieu Merci LUZEMO 04.08.2000 Belgia (6/0) / debutant
m. Martin Christophe Jannick REMACLE 16.05.1997 Belgia (13/4) / debutant
m. Rafał ZABOROWSKI 01.03.1994 Polonia (9/0)
În prima parte au apărut pe gazon 90 de fotbaliști străini. 56 dintre ei, adică 62 %, sunt debutanți în eșalonul secund. Cei 90 provin din 36 de țări, cei mai mulți, 14, fiind din Moldova. Urmează apoi: 8 – Franța; 6 – Belgia; 5 – Argentina, Israel; 4 – Portugalia, Spania; 3 – Austria, Ghana, Italia, Ungaria; 2 – Albania, Camerun, Columbia, Coasta de Fildeş, Grecia, Serbia, Slovacia; 1 – Angola, Australia, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Congo, Croația, Gambia, Lituania, Japonia, Mali, Maroc, Olanda, Polonia, Rusia, Slovenia, Togo, Uruguay. Au avut meciuri în echipele naționalele ale țărilor lor 13 dintre acești jucători: Răilean, Anton, Zasavițchi, A. Macrițchii, V. Macrițchii, Rogac, Rusu (toți Moldova), Llullaku, Vajushi (ambii Albania), Acolatse (Togo), Jaiteh (Gambia), Matulevičius (Lituania), Inácio Miguel (Angola). 39 sunt mijlocași, 26 fundași, 16 atacanți și 9 portari. Media de vârstă a acestora este de 25,6 ani, cei mai mulți, câte 12, având 24 și 25 de ani, urmați de 11 care au 26 de ani.
Alţi gorjeni, pe făraş!
Dacă străinii sunt pe placul staff-ului de la Pandurii, alţi jucători gorjeni au fost puşi pe liber de antrenorul Călin Cojocaru. Alex Tănăsoiu, Alex Cuţitoiu şi Leonard Gheorghe s-au despărţit de alb-albaştri, care au renunţat şi la serviciile lui Alexandru Vasilescu şi Eduard Simionescu. În schimb, s-a întors la echipă Ovidiu Rasoveanu, împrumutat de la FC Argeş. Delegaţia Pandurilor a plecat spre Timişoara, unde va susţine, în această iarnă, un stagiu de pregătire.
Potrivit site-ului oficial, lotul număra vineri 21 de jucători: Alexandru Opriţa, Cătălin Iovicin, Leonard Aldescu – Nicolae Cotolan, Brandon Diau, Keinus Bunga, Raul Cojocaru, Horaţiu Peia, Ludovic Erhard, Andrei Pleşa, Andrei Dobre, Steven Goma, Sebastian Velcotă, Cătălin Vaida, Claudiu Moisie, Constantin Grecu, Gabriel Dodoi, Dieu Merci Luzemo, Marian Habet, Daniel Filip și Ovidiu Rasoveanu. Acestora li s-au alăturat la Timișoara Rafal Zaborowski și Felipe Acosta, iar în această săptămâna vor ajunge şi Bakary Jaiteh și Prince Buaben.
Program meciuri amicale, cantonament Timişoara:
CSC Dumbrăviţa – Pandurii Târgu Jiu: Miercuri 27 ianuarie
Pandurii Târgu Jiu – CS Hunedoara: Sâmbătă 30 ianuarie
ASU Poli Timişoara – Pandurii Târgu Jiu: Miercuri 3 februarie
Ripensia Timişoara – Pandurii Târgu Jiu: Vineri 5 februarie
După partida cu Ripensia, trupa gorjeană va reveni la Târgu Jiu.
Cătălin Pasăre