Pandurii, egal la Csikszereda

Pandurii Targu Jiu a reusit un rezultat de egalitate la Miercurea Ciuc. Trupa gorjeana a plecat cu un punct de pe terenul echipei FK Csikszereda, la capatul unui joc pe care ambele formatii il puteau castiga.
S-a terminat 1-1, după o repriză secundă care i-a ținut pe fani cu sulfetul la gură. Pandurii a jucat prost în primul act, în debutul căruia gazdele au avut numeroase oportunități de a marca. Totuși, oaspeților le-a fost refuzat un penalti în minutul 38, când șutul lui Zaborowski s-a oprit în cotul unui adversar. De o lovitură de la 11 metri, acordată destul de ușor, au beneficiat ciucanii, după o intrare imprundentă a lui Grecu asupra lui Bauza (75). Claudiu Apro a deschis scorul cu șansă, în minutul 77.
Totuși, la numai un minut, Martin Remacle a egalat cu un șut năprasnic de la aproape 35 de metri.
Velcotă și Botorok au ratat ocazii pentru ambele formații în momentele de final.
La echipa noastră a debutat și Brandon Diau un fundaș central congolez de 27 de ani, care măsoară 1,96 metri. Acesta a mai trecut pe la juniorii lui Hamburg și pe la echipe din ligile inferioare engleze.
Pentru Pandurii, care a acumulat 4 puncte în clasament, urmează acum partida de sâmbătă cu Viitorul Târgu Jiu.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *