Oficialii FRB, la Târgu-Jiu

Reprezentantii Federatiei Romane de Box au fost, joi, oaspeti de seama la Prefectura Gorj. Municipiul Targu Jiu va fi gazda Campionatului European Under 22 dupa ce a castigat batalia cu orase importante din Slovacia, Polonia si Romania.

La întâlnirea de astăzi au participat Vasile Cîtea, preşedintele FRB, Cătălin Udubaşa – membru în Biroul Federal, Viorel Sima – directorul relaţiilor internaţionale din cadrul FRB şi Cătălin Brăilă – preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Gorj. Şeful boxului românesc speră ca numele marelui sculptor Constantin Brâncuşi să ofere notorietate evenimentului.

Vasile Cîtea, preşedintele FRB


Viceprimarul municipiului, Aurel Popescu, a dat asigurări că Sala Sporturilor se va prezenta în cele mai bune condiţii la data desfăşurării meciurilor, iar autorităţile locale îi vor spijini pe membrii federali.

Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu


Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box, Cătălin Brăilă, spera ca Europeanul de la Târgu Jiu să rămână în memoria participanţilor şi spectatorilor.

Cătălin Brăilă, preşedinte AJB Gorj


Campionatul European de Box va fi transmis în peste 40 de ţări din Europa.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *