Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă.
În această zi nu se fac copturi, iar seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) pe sub care trec credincioşii, până sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile.
Este o zi de post si rugăciune pentru iertarea păcatelor săvârșite în timpul anului.
Potrivit unor tradiții, femeile merg la morminte unde aprind lumânări și îi plâng pe cei morți.
În această zi, conform tradițiilor și obiceiurile transmise din generație în generație, oamenii nu au voie să desfășoare lucrări agricole pentru că „tot ceea ce se seamănă nu rodeşte”.
Este interzis sacrificatul animalelor, precum și activitățile din jurul gospodăriei.