O altă prelungire la contractul pentru Calea Eroilor, însă cu penalizare

Firma din Giurgiu, responsabilă cu lucrările de pe Calea Eroilor, va continua investiția. Potrivit municipalității, contractul cu societatea a fost prelungit cu patru luni.


Lucrările de pe Calea Eroilor au debutat în urmă cu doi ani şi trebuiau finalizate până astăzi. Însă, cum acest lucru nu s-a întâmplat, s-a luat hotărârea ca termenul să fie prelungit până la sfârșitul lunii octombrie.

Raul Chiriac, directorul Direcției de Investiții și Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu

Autoritățile locale au ales prelungirea și nu rezilierea contractului pentru că, în caz contrar, costurile cu materialele de construcții ar fi trebuit adaptate la prețurile actuale. Nu numai că ar fi fost o povară pentru bugetul local, dar ar fi crescut și perioada de execuție.

Raul Chiriac, directorul Direcției de Investiții și Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu

Potrivit lui Raul Chiriac, firma care se ocupă de investiție nu va scăpa fără penalizări.

Raul Chiriac, directorul Direcției de Investiții și Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu

Ultimul cuvânt l-a avut arhitectul Dorin Ștefan, cel care a realizat proiectul. Acesta a venit cu o explicație pentru imperfecțiunile sesizate pe Calea Eroilor.

Dorin Ștefan, arhitect

Proiectul Calea Eroilor cuprinde reabilitarea străzii cuprinse între intersecția cu strada Popa Șapcă și până în spatele Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, înlocuirea rețelei de alimentare cu gaze, apă și canalizare, dalarea zonei și construirea unui gard pe întreaga lungime, plus două spații verzi, alte componente ale investiției de pe Calea Eroilor.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *