Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a prezentat, astazi, intr-o conferinta de presa, concluziile verificarilor facute de Corpul de Control la Spitalul din Targu Carbunesti, dupa incidentul din data de 22 octombrie, in urma caruia mai multe persoane si-au pierdut viata.
Echipa de control a depistat mai multe nereguli care au favorizat întreruperea alimentării cu oxigen. Potrivit prefectului, vinovați de această situație sunt atât conducerea spitalului, cât și firma SC Linde Gaz România SRL, cea care gestionează acel rezervor. Astfel, a fost descoperit faptul că reprezentanții unității medicale nu au instituit un program de supraveghere internă a instalației de oxigen și s-au bazat exclusiv pe supravegherea externă realizată de furnizor în baza clauzelor contractuale. Cu alte cuvinte, conducerea spitalului a considerat că rezervorul este proprietatea furnizorului și nu le incumbă lor niciun fel de responsabilitate. De asemenea, firma care se ocupa de rezervorul de oxigen nu a asigurat o supraveghere permanentă a acestuia, prin sistemul de telemetrie, și astfel, a aprovizionat insuficient stocatorul.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
Ba mai mult decât atât, postul care implica activități de supraveghere a instalațiilor de oxigen era vacant, nefiind luate măsuri de ocupare, deși se consideră că era de strictă necesitate.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
Pentru toate aceste nereguli, Corpul de Control a formulat o sesizare penală la IPJ Gorj.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
Totodată, au fost constatate abateri grave de la cadrul legal aplicabil al aprovizionării cu medicamente și materiale sanitare necesare prestării serviciilor de asistență medicală de calitate în condițiile pandemiei de Covid-19. În cauză, directorul medical al Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
Dacă există cineva din conducerea unității medicale de la Târgu Cărbunești care se consideră vinovat de această situație, poate să-și dea demisia, a mai transmis prefectul.
Marcel Iacobescu, prefect de Gorj
Amintim că, în urmă cu o săptămână, la spitalul din Târgu Cărbunești a fost activat Planul Roșu după o problemă la instalația de oxigen. Atunci, mai mulți pacienți au fost ventilați manual în ambulanțe, iar apoi transportați la alte spitalele. Cinci persoane au decedat.
Aura Pîrvuleț