Municipalitatea vrea să amenajeze o mega-parcare pe malul Jiului

Primăria Târgu Jiu vrea să preia un spațiu verde de la Hidrolectrica. Este vorba despre o porțiune de aproximativ patru hectare de teren pe malul drept al Jiului, în zona fostului supermarket Interex. Aici ar urma să fie amenajate sute de locuri de parcare noi, o zonă de campare, șase terenuri de sport și o zonă de agrement.


“Este o intenție parafată, deja, prin hotărârea de consiliu emisă în această săptămână și aprobată. Este vorba despre terenul adiacent străzii Barajelor, mai exact terenul situat în zona de vest a Jiului, între podul Luncilor și podul de la Piața Centrală. Este un teren nevalorificat, neutilizat , cu o suprafață de 4,3 hectare pe care ne-am propus să realizăm o serie de funcțiuni urbane, armonizate, astfel încât să punem în valoare potențialul natural al acelei zone. Și atunci, am elaborat această documentație și au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției. Este prima etapă a demersului pe care îl facem în vederea declanșării procedurii de expropriere, terenul fiind în administrarea Hidroelectrica, pentru a putea fi preluat de municipalitate. Aici va fi o subzonă destinată parcării TIR-urilor, care va putea adăposti aproximativ 50 de autovehicule, o parcare destinată amplasării mașinilor parcate neregulamentar sau abandonate, care pot fi aduse acolo până când noii proprietari, contra unei taxe, își vor putea ridica mașinile și, de asemenea, o parcare de tranzit cu o capacitate de circa 300 de locuri. Complementar, pe lângă satisfacerea acesor cerințe vizând locurile de parcare în municipiu și care pot fi organizate în mod corespunzător, va fi realizată și o zonă de campare cu cabane și o zonă de agrement”, a declarat Raul Chiriac, directorul executiv al Direcţiei de Investiţii şi Gospodărire Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, în emisiunea “La Obiect”, de la Radio Accent.


Acest obiectiv face parte din portofoliul de proiecte al municipalității în ceea ce privește modernizarea infrastructurii stradale, dar și a sistemului de parcări publice.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *