Citeam o chestie pe site-ul unei televiziuni naționale și m-a cam pus pe gânduri… Dacă e adevărată, îmi ridică niște semne mari de întrebare. Zicea știrea respectivă că peste jumătate dintre cei care au achiziționat un apartament ori o casă în București din iulie până la momentul vorbirii au făcut-o cu banii jos, în condițiile în care vorbim, fiind capitala, de probabil a doua zonă în topul municipiilor. După Cluj-Napoca, unde nebunia prețurilor e maximă. Să revenim: discutăm de circa 55% dintre cei care au achiziționat cash o locuință. Asta în condițiile în care multă, foarte multă lume așteaptă compensări, ajutoare sociale etc. Aproape că discutăm despre două lumi nu relativ distincte, ci complet opuse…
Oamenii ăștia care achită cash sume lejer peste 100.000 de euro fug de credite. Dar rău de tot. Nu mă interesează de unde au banii ăștia, nu-s maestrul Cristoiu să caut explicații inutile. Fiecare are de unde a putut sau poate. Le pot înțelege groaza de credite și de bănci, am fugit ani întregi de aceste pericole ale societății. Într-un final, pe mine m-au învins.
Revenind la prima parte a acestei scrieri, vă și explic de ce sunt îngândurat. Ceea ce se petrece îmi adâncește ideea că România tinde să devină exact acel tip de țară în care unii (10-12%) o duc extraordinar, în vreme ce restul își târăște cu greu zilele, la limita supraviețuirii. Cum este paradoxul turc sau indian, de exemplu. Țări aparent puternic dezvoltate, dar în care grosul populației abia respiră. Treaba interesantă e că procentul bogaților scade, dar crește bogăția celor care rămân încadrați în procent. Pe principiul „nimic nu se pierde, totul se transformă”, corect?
Mai avem, evident, varianta să nu fie chiar ancorată în realitatea pieței ideea știrii, caz în care se schimbă datele problemei… De urmărit!
Ionuț Catrina
