Mișcarea sindicală din CEO e pulverizată, deși va avea un rol esențial

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia vor avea o importanță majoră în anii următori, pentru că există planuri de restructurare și decarbonare. Este vorba în principal de Planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia. Acesta presupune închiderea de capacități, realizarea de investiții noi și reducerea numărului de salariați. Este vorba de jumătate din numărul actual de mineri și energeticieni.
Planul de restructurare prevede închiderea etapizată a cinci grupuri energetice și externalizarea Sucursalei Craiova II – cu cele două grupuri aferente.
Închiderea etapizată va avea loc în paralel cu investițiile în grupurile pe gaze naturale și vor fi construite parcuri fotovoltaice.


Planul de restructurare și decarbonare prevede investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de până la 2.000 MW. Astfel, se au în vedere construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de până la 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița.


Construirea de noi grupuri de producție va presupune și crearea de mii de noi locuri de muncă în regiune, pe durata procesului investițional.
În tot acest proces anunțat de Complexul Energetic Oltenia, sindicatele ar trebui să aibă un rol bine determinat. Este nevoie de reprezentarea salariaților care vor mai rămâne în companie, respectiv asistență de toate tipurile pentru personalul care va fi dat afară prin concedieri colective. Va fi nevoie de o tranziție justă și pentru angajați, nu doar pentru companie. Este nevoie în continuare de o mișcare sindicală puternică la complex și nu doar de o anexă a administrației, care este sau nu politică.


Rolul sindicatelor va trebui să fie determinant pentru cei care vor pleca. Oamenii poate vor avea nevoie de asistență juridică. Este nevoie de asistență socială și financiară. Toți trebuie să știe că vor fi apărați și că vor avea la cine să apeleze în cazul în care vor apărea probleme. Apoi, personalul care va fi păstrat sau care va fi nou angajat va avea nevoie de sindicate pentru protecția în fața unor eventuale abuzuri ale administrației.
Se va restrânge drastic activitatea în domeniul minier. Vor rămâne mai puține cariere miniere. Prin urmare, vor fi angajați care vor avea nevoie de un nou loc de muncă, dacă nu se vor mai regăsi în altă parte. Principalul rol al sindicatului va fi să se asigure că salariatul va fi transferat la un alt punct de lucru, în condiții de muncă bune și cu un salariu corespunzător.


Tot sindicatele vor fi puse în situația de a fi un câine de pază al Planului de restructurare și decarbonare. Vor fi obligate să atragă mereu atenția dacă vor fi probleme cu implementarea acestuia. De planul de restructurare va depinde viitorul Complexului Energetic Oltenia.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *