Mini fotbalul, noul sport din Gorj

Terenul de fotbal din Complexul Dolce Vita dar şi cel sintetic din incinta Liceului cu Program Sportiv, într-un cuvânt Târgu Jiul a fost gazda turneului zonal de mini fotbal. Un turneu sportiv care a pus oraşul nostru pe harta mini fotbalului în România, dar mai ales un turneu care a făcut doar bine oraşului nostru. Peste 400 de persoane din alte judeţe au fost prezenţi la Târgu Jiu la acest turneu de mini fotbal. Pe lângă reclama propriu zisă, Târgu Jiul a câştigat şi pe plan economic şi asta pentru că în total peste un miliard de lei vechi au intrat în oraş prin organizarea acestui turneu, bani daţi pe cazare şi masă!

Revenind la fotbal, 20 de echipe din nouă judeţe s-au aflat la startul întrecerii, o întrecere spectaculoasă şi care a putut fi urmărită şi pe postul de televiziune Accent Tv. Aşadar, mediatizare, condiţii bune de joc, echipe de valoare, într-un cuvânt: super-turneu.

Suntem departe de alţii

Fotbalul pe teren redus este unul din sporturile cele mai spectaculoase. Naţionala noastră de mini fotbal a reuşit până acum să câştige de şase ori la rând Campionatul European, iar asta spune multe despre nivelul calitativ al mini fotbalului din ţara noastră.

Sunt judeţe în ţară în care deja s-a ajuns la nivel de 3-4 ligi, ceea ce spune multe despre forţa acestui sport. Gorjul trăieşte printr-o singură ligă, şi aceea suportată de oameni care sunt împătimiţi ai acestui sport spectaculos. Dacă vreo 10-12 „nebuni după fotbal” nu ar strânge rândurile, Gorjul n-ar avea mini fotbal. Însă, deocamdată suntem departe în comparaţie cu alte judeţe unde acest sport a ajuns foarte departe. Dacă în campionatul nostru judeţean însă se mai joacă de plăcere şi pentru a servi o bere rece la finalul meciurilor, în alte judeţe vorbim de echipe care au buget, salarii, vitaminizare sau medicamentaţie.

Şi tocmai cu aceste echipe s-au luat la trântă cele două reprezentante ale judeţului nostru, Peppy Dolce Vita şi Dream Team. Grupele în care au fost repartizate cele două echipe din Gorj au fost infernale, aşa că doar prin faptul că nu au încasat bătăi zdravene, echipele din Gorj nu s-au făcut de ruşine. Cu ambiţie şi determinare cele două au părăsit competiţia din faza grupelor, însă au făcut-o cu capul sus.

Miza pe mini fotbal

După un asemenea turneu s-au tras şi concluziile. Primarul de Târgu Jiu, Florin Cîrciumaru a promis că va sprijini în continuare desfăşurarea de astfel de evenimente. „Trebuie să ne implicăm şi pe această latură. Stând de vorbă cu vicepreşedintele Federaţiei Române de Minifotbal , am aflat că în alte oraşe  autorităţile locale s-au implicat foarte mult în susţinerea şi organizarea unor asemenea activităţi. Ceea ce s-a întâmplat şi ce se va întâmpla nu face decât să ne întoarcem la fotbalul care se juca în curtea şcolii şi în cartiere. Este o activitate de masă, legea ne permite, aşa că îi asigur pe cei care practică acest fotbal ne vom implica şi vom susţine organizarea unor asemenea competiţii. Acest turneu a făcut reclamă şi imagine oraşului”, a comentat Florin Cîrciumaru.

Reînvie sportul în şcoli?

Tot edilul spune că în cel mai scurt timp va face ca şi activitatea sportivă şcolară să revină la viaţă. Astfel, din toamnă există semnale că vom avea din nou campionate de fotbal, handbal şi baschet între şcolile din municipiu, concursuri sprijinite de Primăria Târgu Jiu. „Municipalitatea se poate implica în activitatea sportivă în unităţile şcolare atât cât ne permite legea. Consider că trebuie făcut mai mult, să modificăm legea privind organizarea competiţiilor şi activităţiilor sportive din şcoli. La ora actuală suferim în toată ţara în ceea ce priveşte activitatea sportivă din unităţile şcolare. Nu se mai organizează competiţii ca altă dată. Nu mai avem tinere talente pe diferite domenii de activitate pentru că nu se mai face acea pregătire în unităţile şcolare”, a mai comentat Florin Cîrciumaru.

Rezultatele echipelor gorjene:

Grupa A:

MAV Sports – SC Munti Sports 1-1, Dream Team – AS Annellice 4-3, MAV Sports – AS Annellice 6-1, Dream Team – SC Munti Sports 1-4, MAV Sports – Dream Team 4-1, SC Munti Sports – AS Annellice 4-0.

Clasament:

1. MAV – 7p; 2. Munti – 7 p; 3. Dream Team 3p; 4. Annellice 0.

Grupa E:

Juventus Sibiu – AEM Timişoara 2-2, Peppy Dolce Vita – Roben Haţeg 2-4, Juventus Sibiu – Roben Haţeg 1-1, Peppy Dolce Vita – AEM Timişoara 0-2, Juventus Sibiu – Peppy Dolce Vita 3-1, AEM Timişoara – Roben Haţeg 0-0.

Clasament: 1. Juventus – 7p; 2. Roben – 6p; 3. AEM – 5p; 4. Peppy Dolce Vita 0p.

Finala mică: Pera BMW – FC Hermannstadt Sibiu 2-4

Finala mare: Corvinul Hunedoara – Juventus Sibiu 3-1

Cosmin BRUJAN

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *