MINERITUL din Oltenia-în MOARTE clinică.Câte cariere se închid

Ministerul Energiei a anunțat, vineri, că ,până în 2030, se vor închide mai multe unități miniere, cele mai multe dintre ele fiind pe raza județului Gorj

Iuliu Goiceanu

Membrii Comitetului pentru activitatea minieră, Grupul de Lucru Lignit, s-au întrunit, vineri, 13 mai, la sediul Ministerului Energiei, sub coordonarea secretarului de stat Corina Popescu. În cadrul grupului de lucru a fost prezentat raportul completat cu privire la sectorul minier lignit.„Suntem foarte aproape de conturarea unei imagini exacte a sectorul de lignit, deși mă așteptam ca astăzi să avem raportul final. Mai sunt necesare câteva informații pe care le aștept până la începutul săptămânii viitoare. Trebuie să ne concentrăm strict pe cum putem să readucem compania pe o linie care să conducă spre dezvoltarea sectorului”, a declarat Corina Popescu.

6 cariere, cu lacătul pe ușă

Membrii grupului de lucru Lignit au prezentat varianta completată a raportului privind starea sectorului lignit, aducând o proiecție a evoluției blocurilor energetice pentru perioada 2016-2030, cu perspective de dezvoltare.”În ceea ce privește partea minieră, s-au analizat costurile totale de închidere în perioada 2016-2030, pentru perimetrele ce urmează să fie închise: Peșteana Sud, Husnicioara, Lupoaia, Gârla, Rovinari Est și Peșteana Nord.Totodată, a fost analizată și sustenabilitatea financiară a măsurilor prevăzute de raport”.

La întrunirea Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră, grupul de lucru Lignit, de vineri, 13 mai, au participat: Corina Popescu (Secretar de Stat în Ministerul Energiei și coordonator al Comitetului), Diana Moldovan (director de cabinet Secretar de Stat), Dana Barbu (DGPE – Ministerul Energiei), Constantin Bălășoiu (director CEO), Daniel Antonie (director Divizia Minieră – CEO), Vasile Oprea Scorțariu (expert CEO) și Dan Gheorghiu (ISPE), se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Grigorescu dă vina pe politicienii din Gorj pentu situația CEO

Tot vineri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a reacționat dur, pe Facebook, împotriva politicienilor din Gorj pe care-i acuză că sunt vinovați de situația actuală a mineritului gorjean.”Observ, citind presa locală, că unii lideri politici din teritoriu au și găsit deja o persoană potrivită pentru preluarea conducerii Complexului Energetic Oltenia. Acești politicieni locali își închipuie, probabil, că dacă așa au funcționat lururile până acum, o să le meargă în continuare cu presiuni și intimidări. Dar aș fi curios dacă pot indica un articol de lege care le permite acest gen de interferență?Acum vreo trei săptămâni, când Ministerul Energiei a criticat conducerea de la CEO, unii lideri din Gorj nu știau cum să se mai îngrămădească să îi ia apărarea deși discuțiile aveau legătură cu lipsa unor rapoarte și evaluări tehnice. Remarc presiunea continuă și încercările de a controla Complexul Energetic Oltenia. Nu au nici o șansă, dar continuă să construiască piste false și tensiuni pentru un eventual capital politic.

De situația proastă a mineritului românesc se fac vinovați într-o măsură enormă factorii locali care au crezut că aceste Complexuri Energetice le aparțin. Au făcut ani de zile presiuni, au făcut jocuri politice, au creat false probleme sociale ca să poată acționa după bunul plac. Aceste companii trebuiesc depolitizate complet pentru a le salva. Putem face zeci de eficientizari în aceste companii, dar dacă nu înlăturăm factorul nociv nu vom reuși să le facem funcționale.Aș vrea să fie clar: avem toleranță zero în ceea ce privește corupția. Nu avem nici o ezitare în a-i înlătura din funcții de conducere pe cei care se fac vinovați de acte de corupție. Singura noastră datorie e să facem lucrurile corect, eficient și, mai ales, legal.”, a precizat tehnocratul.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *