Mii de turişti sunt aşteptaţi la Polovragi

Mii de turişti sunt asteptati la Polovragi si in acest an. Aici, ca de fiecare dată, şi în această vara, va avea loc Nedeia, cunoscutul târg care are loc mereu cu ocazia sărbătoririi sfanţului llie

Deşi gorjenii şi turiştii erau obişnuiţi ca acest eveniment să se desfăşoare o săptămână, în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus în care ne aflăm, se va organiza doar patru zile.

Gheorghe Epure, primarul din Polovragi, spune că, în urma şedinţei de Consiliu Local care a avut loc astăzi, s-a luat hotărârea ca regulile de organizare să fie bine puse la punct în aşa fel încât să nu se formeze cozi nici în trafic şi nici aglomeraţie în târg. Evenimentul este programat să înceapă, aşa cum s-a menţinut tradiţia de secole, la jumătatea lunii iulie. Nu vor lipsi expoziţiile meşterilor populari, paradele populare şi nici tiribombele.

Comercianţii vor putea merge începând de pe 15 iulie, pentru a-şi aranja terasele, dar şi tarabele.

Gheorghe Epure, primar Polovragi

De asemenea, acesta a mai transmis că a fost dat un ordin de la DSVSA Gorj prin care se interzice comercializarea lactatelor.

Gheorghe Epure, primar Polovragi

Primarul din Polovragi mai spune că accesul se va face pe căi diferite pentru a fi îndepărtat orice risc de îmbolnăvire cu coronavirus. Se vor respecta, în continuare, toate restricţiile impuse în piină pandemie. Acest târg se va desfasura in perioada 17-20 iulie.

Gheorghe Epure, primar Polovragi

Nedeia de la Polovragi este cel mai mare astfel de eveniment din Oltenia.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *