Spuneam, în materialul de săptămâna trecută, că talmeș-balmeșul cu introducerea certificatului COVID-19 la locul de muncă are legătură directă cu politicul, mai exact cu voturile celor care sunt deranjați de ideea asta și care nu ar mai vota partidul care ar aproba acest document împotriva virusului de-a înspăimântat mapamondul.
Deși cunoaște domeniul foarte bine, fiind un fin specialist și o persoană pro-vaccinare, Alexandru Rafila, la data scrieriii acestor rânduri ministru al Sănătății, a declarat – în weekend – cu subiect și predicat că nu se mai prea impune introducerea certificatului COVID-19, pe motiv de… tardivitate. Dap, cică suntem deja în valul al 5-lea și, până s-ar aproba ideea, depășim valul. Cu alte cuvinte, ce e val, ca valul trece.
Hai să lecturăm ideile domnului ministru, captiv în joaca politică: „Nu mai văd urgența certificatului verde pentru că orice procedură legislativă – să spunem că se face o procedură de urgență, asumarea răspunderii e cea mai rapidă, presupune și un timp de la momentul adoptării până la implementarea efectivă, care vor mai însemna câteva săptămâni și eu sper ca acest val 5 în România să se încheie peste câteva săptămâni. Deja avem două săptămâni din valul 5 și sper că până la sfârșitul lunii februarie să ajungem într-o situație (…). Dacă vrei să ai un răspuns, trebuie să-l adopți imediat și să intre în vigoare mâine”.
Nu am ce-i reproșa, logica lui este bună, dar… nici nu pot ignora implicațiile cu iz electoral.
Să revenim. Mai spune Alexandru Rafila așa: „Este o chestiune care nu a fost asumată politic. Pentru mine, lucrul cel mai neplăcut care mi s-a întâmplat a fost această pasare permanentă a responsabilității: cine e de vină pentru această situație legată de neadoptarea unei forme a certificatului verde – sau certificatului COVID”. Printre picături, ministrul Sănătății spune cine și de ce e vinovat de această situație. Așa cum am scris și eu data trecută, și de pe Dreapta, dar și de pe Stânga. Chiar mai mulți de acolo.
Eh, și-n replică… îl avem pe Florin Cîțu, care ține morțiș să le amintească tuturor că e președintele PNL. Încă. Cîțu este singurul care vrea să-l taxeze pe Rafila. Să nu fi înțeles el ideea jocului politic sau o face de imagine?
Ionuț Catrina