Iordache, mesaj pentru social-democrați: ”PSD, hai la treabă!”

În următorii doi ani ar trebui finalizate hidrocentralele din Defileul Jiului. Este anunțul făcut de Ion Iordache, senatorul PNL Gorj, care îi acuză pe social democrați că au încercat să pericliteze realizarea investiţiilor”.


Ion Iordache spune că a fost găsită soluția legislativă și soluția de finanțare a hidrocentralelor nefinalizate din România. Astfel, în aproximativ doi ani, ar trebui finalizate investițiile hidroenergetice abandonate de alte guverne, adaugă Iordache.


Ion Iordache, senator PNL Gorj

Acesta îi acuză pe cei de la PSD și spune că a putut fi găsită o soluție pentru a salva hidrocentralele doar că ajutorul senatorilor PNL, USR și UDMR.Ion Iordache a avut și un mesaj pentru social democrați și i-a îndemnat să treacă la treabă, conform sloganului său din campanile.

Ion Iordache, senator PNL Gorj

Au fost considerate drept vitale pentru reziliența energetică a României de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) 9 amenajări hidrotehnice și un parc fotovoltaic. Se pot acorda derogări de la legislație pentru realizarea lor, potrivit proiectului de act normativ al Ministerului Energiei. În momentul în care ordonanța de urgență va fi aprobată, cele nouă hidrocentrale și proiectul parcului fotovoltaic vor putea fi finalizate de Hidroelectrica, cu o cofinanțare UE.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *