Interesul gorjenilor pentru vaccinare, în scădere

Usor, usor, cozile la vaccinare devin o amintire. Daca in urma cu o saptamana, gorjenii se ingramadeau sa se imunizeze, acum la cele doua centre de la Stadionul Municipal din Targu Jiu este liniste.


Potrivit prefectului Iacobescu, ritmul de vaccinare a scăzut după ce legea care introducea obligativitatea certificatului verde pentru anumite categorii de personal nu a trecut de Senat.

Marcel Iacobescu, prefect de Gorj

Amintim că, încă de săptămâna trecută, autoritățile au deschis încă un centru de vaccinare la parterul stadionului, lângă cel deja existent, pentru a evita aglomerația. Astfel că, în momentul de față, în Târgu Jiu sunt trei puncte de imunizare.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

Totodată, dat fiind faptul că rata vaccinării în mediul rural este mult inferioară celei din mediul urban, s-au format echipe mobile care se deplasează în localitățile din județ pentru vaccinarea cetățenilor care doresc să se imunizare.

Marcel Iacobescu, prefect de Gorj

Cu toate acestea, numărul de persoane infectate este în scădere, iar dacă trendul se va menţine, incidența va scădea, a spus prefectul. În prezent, Gorjul are o rată de infectare de 4,98 persoane la mia de locuitori.

Marcel Iacobescu, prefect de Gorj

Până la acest moment, aproximativ 175.000 de gorjeni s-au vaccinat.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *